[myself00]

I. L.: O întrebare, Sfinţia voastră, în legătură cu cartea Singur Ortodoxia. Au spus unii că v-au fost luate interviurile forţat.. Un mic cuvânt despre acest lucru.
Pr. A.: Dragă, în momentul în care am semnat, înseamnă că am ştiut ce am spus. Că au spus că n-ar început şi sfârşit – dar are conţinut. Ia uite! Să judecăm de formă lucrurile, nu fondul lucrurilor?… Şi cine zice lucrul ăsta? Cine e împotrivă şi cine vrea să-şi piardă scaunul. Ştii? Nu e… Aşa e pe toate părţile. Şi lasă-te în voia lui Dumnezeu. Pentru că, vă repet: bucuria că aperi adevărul n-o cunoaşteţi, cât de grozav e de odihnitoare şi cât e de… Şi ai un nume, o identitate, nu mergi pe inerţie. Cum am fost ieri, mergem şi astăzi. Aoleu, să nu mă loveşti… Ştiţi cum e? Se poate întâmpla să nu păţeşti lucru mare. Dar pe un iepure îl gonea ogarul, îl urmărea vânătorul, şi s-a băgat în mărăcini şi stătea liniştit acolo, ferit. Dar o furnică nu-l lăsa deloc. El nu putea să se mişte, dar ea îl tot pişca: „pişcă-mă, nemernico, că numai tu lipseai acum…” În felul acesta, ştii, câte o furnică din asta te deranjează. Asiguraţi-vă viaţa voi întâi! Lasă furnica, te zgândăreşte acolo, dar nu mori! Iar dacă mori, e fericirea ta, ai trecut de la moarte la viaţă ca un mărturisitor, nu ca un puturos sau ca un laş. Pentru că, vă spun: aţi văzut ce a păţit ăla care a renunţat la cei 40 de mucenici? S-a topit! „Căldură ai vrut, căldură îţi dau!” Nu ne jucăm cu asta. Pentru adevăr, în esenţă, trebuie să ştii să mori. Nu contează deloc că .Mai ştii momentul istoric când Dumnezeu îţi dă ţie, într-o formă vizibilă, câştig de cauză? Dar e foarte mult la Împărăţia Cerurilor (să duci lupta – până la biruinţă – n.n.), te lasă pe tine, dar te ajută nevăzut. Puterile astea ascunse de noi nu se cunosc de oameni, nici de noi înşine, dar vă repet, iar vă repet: bucuria
aceasta e atât de însemnată, de odihnitoare, de cerească, de veşnică… Dragii mei, e puţin lucru? Mori pentru adevăr. Nu e un adevăr susţinut de doi, îl susţine Biserica întreagă, Ortodoxia, chiar numele ei. De ce s-a dat aşa? Ortodoxia? Dreapta credinţă! Dar îi roade ceva (pe heterodocşi – n.n.)… gânduri de cucerire. Dacă a venit papa la noi, în România, n-a venit să vadă că bisericile sunt pline, şi că e credinţă şi e credinţă, şi că e un popor trăitor. A făcut demonstrativ o Liturghie, să vadă. Lasă, că au greşit pe toate feţele lucrurilor… pentru că e obişnuit, românul nostru e un fel de sancta simplicitas, ştiţi? Sunt oameni simpli, dar ia uite cum se-nchină. Ia uite, aia n-o face” „Ia uite, aia n-o face!” „La cununie; vă declar soţ şi soţie.” Şi-atâta tot!
D. V.: Legat de rugăciune… Sunt unii care zic: „hai să practicăm rugăciunea lui Iisus, şi aşa, prin rugăciunea lui Iisus ne vom înfrăţi: ortodocşii cu catolicii cu protestanţii, că ne uneşte mistica, ne uneşte trăirea lui Dumnezeu”. Poate să-i unească rugăciunea lui Iisus pe ortodocşi şi pe catolici?
Pr. A.: „Nu te supăra…”, nu poţi să stai, să te rogi, ei se roagă în limba lor… Ei se roagă demonstrativ… Ne rugăm să ne ajute Dumnezeu să răscolim cerul? Să-L punem în situaţia, cum se zice: „Doamne, scoală-te şi nu mă lăsa! Nu dormi, Doamne!”