Acum doi ani m-am botezat si eu la ortodocsi, fiind la origine catolica ( botez), dar nepracticanta. Eram atat de ignoranta incat nu stiam ca exista diferente intre cele doua, iar asigurarea unor preoti cum ca sunt "biserici surori" m-a facut sa cred ca sunt, de fapt, ortodoxa prin simpla atractie pe care o simt fata de Ortodoxie! Abia cand am inceput sa citesc carti duhovnicesti - am inceput cu "Traditie si libertate in spiritualitatea ortodoxa" a Mitrop. Antonie Plamadeala - mi-am dat seama ca ma aflu intr-un no man's land si ca trebuie urgent sa fac primul pas. A mai durat inca cativa ani, timp in care m-am "rostogolit" putin prin new-age, dupa care am ajuns in Israel, total neasteptat si aproape fara niciun efort, am stat o luna la o familie de evrei nascuti acolo, m-am interesat de iudaism, am "cascat gura" la religiile lumii, fara sa stiu pe ce lume sunt si care mi-e calea...familia de evrei m-a plimbat pe la toate locurile crestine posibile din Israel si au fost intr-adevar foarte deschisi si amabili, au vrut sa ma "lamuresc" singura ce anume ma "atrage". Am fost si in sinagoga, am participat la Purim si la patru Shabaturi in familie, cu tot ritualul ( shabatul este poate una din cele mai autentice sarabatori, in sensul ca acea pace si intrerupere totala a activitatilor transforma totul in timp sacru, si nu timp liber, ca duminicile, la noi!). In cele din urma, umbland prin desert si dormind acolo in cort, intr-o dimineata m-am trezit "lamurita"! In pustiul Iudeii, intr-o liniste care te durea de-a dreptul si care facea ca timpul sa para sa se fi oprit undeva cu 2000 de ani in urma, m-am trezit intr-o fericire deplina, cu sentimentul clar ca IIsus era acolo, in pustie, nu in bisericile arhiaglomerate, unde toti fotografiaza, ies si intra, unde te copleseste o tensiune religioasa greu de suportat...evreii "mei" se rugau langa corturile lor, cu salurile si filacterele lor si eu eram sus, pe o movila de piatra si ma bucuram de tot, imi venea sa rad si sa plang si sa "pup" toata omenirea...Mi-am dat seama ca ei au drumul lor, destinul lor, eu pe al meu si tot asa...abia asteptam sa ajung acasa, sa intru intr-o biserica mica,ortodoxa, unde vreun batran sta tacut intr-o strana si cineva sterge praful, in tacere, de pe icoane.
Dupa cateva luni m-am botezat. In momentul Mirungerii, desi era o zi trista de decembrie, s-a facut lumina in biserica. Atunci am aflat ce-mi "lipsise" cu adevarat si de ce nu cred ca bisericile sunt "surori": pt. simplu motiv ca niciodata nu am mai simtit asa ceva!
Povestea e lunga si eu sunt in continua "prefacere", dar nu vrau sa va retin aici cu toate detaliile si meandrele ...
|