Cantare de lauda la Sfantul loan Botezatorul
O, Sfinte Parinte Ioane, al Domnului minunat Botezator,
Tu esti Inaintemergatorul mantuirii.
Curatia sufletului tau sufletul omenesc atinge,
Ea este trambita cea infricosata de la Iordan.
Ea pre trandavi trezeste, din pacat ii misca,
Ei aud ca securea la radacina copacului sta.
Tie ma plec, tie ma rog:
Ajuta-mi mie sa birui pre toti dusmanii mei!
Tie ma inchin, Puternice Prorocule al Domnului,
Inaintea ta genunchii fiintei toate imi plec;
Inaintea ta plang, si te rog,
Sfinte Parinte Ioane,
Daruieste-mi si mie a inimii tale tarie de leu!
Daruieste-mi si mie a duhului tau curatie!
Daruieste-mi si mie putere din puterea ta,
Ca si eu sa ma nevoiesc si tie sa urmez
Intru supunere Domnului si stapanire
Asupra trupului si duhului meu.
Ca si eu sa ma botez ca tine,
Intru postiri adevarate
Si intru privegheri sa ma curatesc.
Ca si eu sa gust rugaciunea
Ce descopera luminari ceresti.
Ca si eu fara frica la mucenicie sa merg,
Ca tine, fara frica, in credinta imbracat intreg.
O, Sfinte Parinte Ioane Prealaudate,
Mare Mucenice al Dreptatii Dumnezeiesti,
De tine se infricoseaza taberele diavolesti!
Asculta si rugaciunea mea a smeritului,
Si cu ale tale rugaciuni ma intareste,
Ca urmand tie, sa stau si eu
Ca o lumina bine primita inaintea lui Dumnezeu!
|