În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Nici pe departe. Singurul lucru necesar pentru ca dogma mea să fie fundamentul moral al vieții mele este să o iau drept adevărată, nu să o înțeleg. Când eram copil, eu nu înțelegeam de loc de ce nu e bine să furi (așa cum nu înțeleg nici acum). Dar, părinții mei mi-au spus că nu e bine să fur și au insistat asupra acestui lucru de neînțeles. Așa l-am crezut, în baza autorității lor: dacă părinții mei, care știu atât de multe lucruri și care sunt cei mai buni prieteni ai mei spun că nu e bine să fur, înseamnă că nu e bine să fur, oricât de absurd pare. Cu atât mai mult, când Cristos ne spune ceva, înseamnă că așa este.
Fiindcă, fără dogmatică, nu putem aprofunda nici ce este acela respect, nici ceea ce este aceea iubire.
Fără îndoială, da. Poate nu întotdeauna într-o formă atât de cristalizată, de definită precum astăzi, dar, cel puțin la un nivel intuitiv, le-au cunoscut. Revelația generală s-a încheiat, Dumnezeu a descoperit adevărurile Sale generale. Mai sunt posibile revelații particulare, lucruri cu caracter evenimențial, de exemplu, precum recent în Coasta de Fildeș, o statuie a Sfintei Fecioare ar putea plânge cu lacrimi hemoragice, iar acest fapt ar putea anunța anumite lucruri, dar nu ceva la nivel dogmatic. Ideea de "dogme noi" este foarte...antidogmatică, foarte modernistă. Nu uitați: ele au fost crezute de toți, DINTOTDEAUNA, de peste tot.
"Mă întreb", dar "sunt convinsă". Dacă aveți păreri preformate, de ce să mai întrebați ? Toți preoții pe care i-am cunoscut eu aveau o bună pregătire, cu mult deasupra mea, în privința dogmaticii. O studiaseră sistematic, iar acest lucru se vedea.
Ceea ce am observat eu la cei veniți din ateism sau păgânismul de zi cu zi al superstițiilor este o completă opacitate la dogmatică. Ei sunt pe atât de incapabili să vadă diferențe dogmatice pe cât sunt europenii să vadă diferențe între chinezi: par la fel, toți au ochii oblici.
Faptul că nu putem înțelege pe deplin dogmele nu înseamnă că nu putem recunoaște caracterul adevărat sau fals al unei propoziții ce se vrea dogmatică. Putem face asta în baza a ceea ce ne-a spus Dumnezeu: este concordant ce auzim acum cu ceea ce știm că ne-a spus Dumnezeu ? Ce anume și cum ne-a spus Dumnezeu ? Revedeți cele 4 izvoare ale credinței.
Dar în niciun caz dogmele nu m-au atras. Am și dificultate de a înțelege cum o dogmă ar putea avea caracter atractiv, poate doar având în vedere Cine este autorul ei. Eu am citit în Carte că Domnul a întemeiat o Biserică indefectibilă ("pe care porțile iadului nu o vor birui") și toată problema a fost care e aceea din oferta largă de comunități ecleziale de pe piață. Deci, problema nu se pune de alegere de tip "care dogmă e mai atrăgătoare" ci "care este Biserica lui Cristos?". După aceea, e adevărat, vin dogmele. Biserica Lui nu poate fi decât infailibilă în privința dogmelor, fiindcă situația în care mai întâi Isus, apoi Duhul Sfânt ne-ar minți ar fi de neconceput. Prin urmare, ceea ce consideră Biserica lui Cristos drept dogme nu poate fi decât adevărat.
Fiindcă ei au identificat Biserica lor ortodoxă drept Biserica lui Cristos. Aderența lor la dogmele lor are exact aceeași explicație cu aderența mea: Cristos nu ar putea minți.
|