Deci a plecat omul îngândurat. Dar de la manastirea aceea pâna la satul lui, trebuia sa treaca printr-un târg. Si femeia lui, când a plecat el de acasa, i-a spus asa:

- Mai omule, din cauza ta, ca tu nu manânci nici carne, nici oua, nici brânza, si noi ne-am uscat. (Ca asa se întâmpla în casa. Când nu manânca unul de dulce, nu manânca nici ceilalti; iar când în casa tin toti si numai unul manânca de dulce, nu se prinde de el, de parca ar mânca iasca). Tu daca ai sa treci prin târg, te rugam adu-ne o bucata de carne sa facem putina zeama, macar acum, ca n-am mâncat de sapte ani si am uitat de gustul ei.

Caci din cauza lui ca postea de atâtia ani, se uscasera si mama-sa si femeia; mâncau ele, dar vai de ele cum era mâncarea aceea.

De aceea, trecând el prin târg, si-a adus aminte si s-a dus la un macelar. Dar era spre seara si se vânduse toata carnea si nu mai era pe taraba acolo decât un cap de oaie, zvântat bine. Deci a împa-chetat capul cel de oaie zvântat bine, a platit, l-a pus în traista si a apucat-o pe o ulita a târgului care urca la deal. Mergând la deal, ce s-a întâmplat? A început sa curga din traista sânge mult, fierbinte, pe drum. Si oamenii, când au vazut, au zis:

- Stai, omule! Ce ai în traista? Ai taiat un porc? Ce-i, ca uite, în urma ta curge dâra de sânge?!

Iar el a zis:

- Da' de unde! Am cumparat un cap de oaie si acela n-avea sânge! De unde sa fie?

Si când s-au uitat oamenii în traista lui, ce cre-deti ca era? Capul tatalui sau, proaspat taiat, atunci. Iata ca judecata lui Dumnezeu l-a ajuns! Când l-au vazut oamenii, au chemat politia: "Oameni buni, veniti ca un om a taiat capul altuia si-l duce în traista!"

S-a adunat lumea de mirare mare:

- Mai ucigasule, dupa ce l-ai taiat, îl mai si duci pe drumul mare? Cum ai avut tu curajul asta?

Dar el, când a vazut ca judecata lui Dumnezeu l-a descoperit, a zis:

- Stati, oameni buni, ca va spun adevarul! Cu adevarat sunt ucigas! Cu adevarat m-a ajuns judecata lui Dumnezeu, dar nu l-am taiat acum.

Si mai adunându-se câtiva oameni, l-au cunoscut si au zis:

- Asta-i tatal sau!

- Asa este, dar nu l-am taiat acum, sunt opt ani de atunci.

- Ei, tu crezi ca poti minti lumea? Dar capul este taiat acum, numai ca nu vorbeste!

Atunci el a fost nevoit sa spuna adevarul si s-au dus cu totii la locul unde l-a taiat. Si când au sapat, l-au gasit pe tatal sau îngropat si putred, dar fara cap. Capul îl pusese îngerul în traista la el si a facut din capul cel de oaie, capul tatalui sau. Si atunci s-au încredintat toti ca l-a ajuns judecata lui Dumnezeu.

Si era atunci pedeapsa dupa lege, cap pentru cap, si i-au spus:

- Baiete, pregateste-te sa pui capul tau pentru capul tatalui tau!

Dar duhovnicul a spus:

- Dati-mi voie sa-l spovedesc si sa-i citesc o dezlegare!

Iar el, când a vazut pe duhovnic lânga dânsul, a cazut cu lacrimi si a început a plânge cu toata puterea si a zis:

- Parinte, nu ma lasa!

Dar duhovnicul i-a zis:

- Fiule, nu te teme! Ti-am spus ca daca ai sa patesti un necaz mare în drumul acesta, are sa te ierte Dumnezeu! Deci ai sa ai bucurie mare, ca îti rasplateste pentru pacatul tau în lumea aceasta.

Si l-a spovedit preotul în fata tuturor si l-a împartasit cu Preacuratele Taine si a zis celor ce tineau sabia:

- Împliniti porunca voastra, ca eu mi-am facut partea mea fata de acest suflet!

Si când a fulgerat sabia, a cazut capul lui într-o parte, chiar în locul unde omorâse pe tatal sau. Iar când a cazut capul pe brazda, un porumbel alb a zburat de pe umarul lui si s-a ridicat la cer.

Si asa acest tânar, dupa atâtia ani de pocainta, pâna nu a platit cu sângele sau, sângele tatalui sau, nu a fost iertat.

*

Vedeti, fratilor, pentru o ucidere câta pocainta, câte lacrimi, câte metanii, câta durere, câta întristare si tot nu a fost iertat, pâna n-a dat capul sau pentru tatal sau!

Parintele Cleopa