Izmenuzza, eu nu pot să vă spun cum e mai bine să faceți, însă pot să vă spun cum fac eu. Rugăciunea de seară o spun cu toți cei din casă. În felul acesta, ne tragem unul pe altul și, dacă ar fi ca unul dintre noi să uite să o spună, precis își aduce aminte altcineva. Rugăciunea de seară începe cu una din rugăciuniule în formă fixă, spre exemplu "Tatăl nostru", eventual continuă cu o rugăciune specifică, în formulare liberă, dacă vreunul dintre noi are o încercare în față, ori dorește să mulțumim pentru un succes, ori alt motiv.
Rugăciunea de dimineață (aceea de la trezire) am constatat că am înclinația să o uit. Și atunci, ca să nu o mai uit, mi-am făcut obiceiul de a face o rugăciune la începutul programului de lucru, imediat ce ajung la serviciu, după ce mai întâi îmi pun echipamentul. Mulțumită lui Dumnezeu, de când mi-am făcut obiceiul ăsta, nu prea se mai întâmplă să uit, decât dacă am cine știe ce urgență de rezolvat.
Rugăciune de prânz, nu mi-a spus cel care îmi oferă direcțiune spirituală că mi-ar fi necesară și, în comunitatea mea, rugăciunea de prânz este o practică neuzuală (printre laici, nu discut de preoți sau călugări). Ceea ce facem este rugăciune înainte de a ne așeza la masă (dimineața, la prânz și seara), când rostim, dacă suntem între noi, un fragment dintr-un psalm ("Mânca-vor săracii") ori, dacă mai sunt persoane de față care s-ar putea să nu știe psalmul, spunem "Tatăl nostru".
În ideea că folosește,
M.D.
|