Prima dată când am aflat, la o materie numită "Istoria Medicinii" că, timp de secole, doctorii dinaintea noastră au considerat că sediul a ceea ce am numi, astăzi, "funcții psihice" este inima, am găsit un răspuns foarte simplu: erau tâmpiți. Toți, începând cu Hipocrate, până la cei cu 2-3 generații înainte. Cu asta, am rezolvat problema. O vreme.
Pe urmă am citit niște chestii complicate de teologie. Ceva cu "coborârea minții în inimă". Alți tâmpiți. Normal, ăștia nu deschiseseră o carte de medicină. Nu erau puși la punct cu "funcțiile parenchimului cerebral" și cu alte cuceriri ale științei, cum eram noi.
A treia oară, era după facultate, când am început să studiez acupunctura. Curios lucru mi s-a părut că fiecărui organ, până și unora mai puțin importante, îi corespunde câte un meridian. Doar creierul face excepție. Avem până și un meridian al splinei, dar nu avem un meridian al creierului. Încă și mai ciudat este că bolile psihice, cu precădere ale thymiei ("elanului psihic", ca să zic așa) sunt tratate predominant prin acțiune asupra Meridianului Inimii. În cadrul a ceea ce am putea numi "fiziologia tradițională chineză" ar exista o Energie Shen, care ia naștere la nivelul subtil al Inimii, care o urcă înspre creier. Mai sunt și alte chestii complicate, al căror rezumat poate fi enunțat ca propoziție: "inima este baza creierului". Sau "creierul creierului", dacă preferați. Dar, la urma urmei, medicii chinezi încercau să explice observații empirice cu ajutorul unui model eronat, nu ca noi, care avem un model corect. Până la urmă, tot niște tâmpiți, doar că aveau ochii mai oblici decât colegii lor din Europa.
Al patrulea șoc l-am avut când am văzut o computer-tomografie cerebrală făcută unui englez de 30 și ceva de ani, familist, de profesie funcționar. Un CT făcut de rutină, avusese un ușor accident auto din câte îmi amintesc. În orice caz, tipul nu avea...creier. Practic deloc. Sub 10 % din ce are un om normal. Deși era și el cât se poate de normal. Țin minte că avea o cantitate enormă de lichid cefalo-rahidian, care ocupa practic tot interiorul capului, fiind înconjurat ca un fel de pojghiță de nițică scoarță cerebrală. Mai mult parieto-temporală, fiindcă înspre vârful capului, ca și la ceafă, spre occiput, litrele de lichid se terminau direct cu meningele. Văzând asemenea computer-tomografie, am deschis gura și am uitat să o închid o vreme.
Pe urmă, am început să corelez niște lucruri pe care nu le observasem la vremea respectivă. De exemplu, străduindu-mă să învăț diferite limbi, am constatat că există un fel de "inteligență a limbilor", lucru evident mai ales pentru cine se apropie de latină (probabil și de alte clasice). Termenul de "inimă" vine direct din "anima-animae" care înseamnă "suflet". Alte limbi latine l-au moștenit pe "cor-cordis", care înseamnă fix inimă, dar geniul limbii române l-a preluat pe "anima, -ae". Ar mai fi multe de spus, dar cedez lui "nox-noctis", adică nopții.
Bona nocte ad omnes !
|