Citat:
În prealabil postat de fallen
Vazand un topic nou deschis de un crestin neajutorat (caruia inca nu i-a raspuns nimeni, iar eu una chiar nu sunt in masura sa-i raspund ceva) mi-am dat seama ca am constatat un fenomen, nu tocmia placut, dealtfel ; multe cupluri traisec in concubinaj, ani de zile, mai bine sau mai rau. Unii se casatoresc cand considera ca se inteleg mai bine (sau inca se mai inteleg), altii abia cand vad ca le merge din ce ince mai rau. Insa in ambele cazuri se poate intampla ca situatia sa nu se rezolve, ba din contra sa se agraveze si chiar sa se strice de tot, chiar la scurt timp dupa cununie. Care ar putea fi explicatia? Ca unul e credincios iar altul nu si Dumnezeu vrea sa-l ajute pe cel credincios sa scape dintr-o relatie nepotrivita? De ce nu se intampla asta inainte de casatorie? Daca cel credincios reuseste sa-l aduca pe celalalt in fata altarului, inseamna ca intr-adevar il iubeste si ii vrea mantuirea si a facut tot ce era omeneste in acest sens. Dar de ce dusmanul nu accepta infrangerea si il cheama inapoi chiar si dupa ce si-a pus cununiile?
|
Noi nu trebuie să Îl vedem pe Dumnezeu ca pe un tip care ne rezolvă nouă problemele. Din simplul motiv că El Însuși nu ne vede pe noi ca pe niște animale de casă. Din motive pe care le percepem mai degrabă cu inima decât cu mintea, El vrea colaborarea noastră. Spune vorba din popor așa: "Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă".
Știm de la catehezele despre Sacramente că, pentru ca un Sacrament (o Taină) să aibă eficiență, sunt necesare două condiții:
-să fie validă
și
-sufletul să fie în dispoziție necesară.
Ce înseamnă "dispoziție necesară" în cazul Sacramentului Căsătoriei ? Înainte de toate, înseamnă ca cei doi să se iubească. Dar nu în sensul iubirii din limbajul comun, definită în ultimul timp drept "fluturi în stomac", ci în sensul iubirii creștine, definită, pe scurt (dar poate un pic sforăitor) drept concavare a eului.
Citat:
|
Inca o nelamurire legata de acest aspect : daca unul din soti incalca juramintele facute lui Dumnezeu si sotiei (de fidelitate fata de sotie si fata de familie si biserica - isi paraseste sotul/sotia sau biserica, trece la alta religie, reneaga pe Dumnezeu si comite pacate capitale, etc) celalalt este si el eliberat de juramantul facut sotului?
|
Nu. Un singur lucru eliberează de jurământ: moartea. Nu spune preotul "la bine și la greu, până când adulterul vă va despărți" și nici chiar "până când apostazia vă va despărți". Mai ales la greu se arată iubirea. Și prietenia, că la bine e simplu. Iar cine a ajuns la adulter sau la apostazie este în stare de hazna spirituală. Ajunge să nu vadă nimic, ba chiar se obișnuiește cu duhoarea. În faza finală, când e chiar în mijlocul haznalei, degeaba mai dă din mâini și vrea să iasă: nu poate fără ajutor din afara voinței lui.