[rim5431]

În prealabil postat de dobrin7m

Mi-ai atras atentia in primul rand pentru ca spui ca esti in Marea Britanie. Cu voia Domnului am ajuns si eu pe taram britanic.
In prima luna am crezut ca am aterizat exact in iad. Nu puteam accepta atata destrabalare in jur, atata apostazie provenita dintr-un amestec de culturi , religii , credinte, dar care de fapt la baza lor, au o nemarginita mandrie. Fiecare natie sau popor reprezantat aici prin acesti oameni ce traiesc laolalta isi etaleaza cu mandrie - o mandrie ucigatoare , cultura, credinta, religia, inclusiv rasa. Negrese cu mese impletite in par, multicolore, si fete pictate, musulmani cu portul lor, musulmance invelite complet , din care se vad clar doi ochi foarte frumos machiati, negrii cu pantalonii purtati pe sub fese aratandu-si ostentativ desuurile multicolore,tineri accesorizati cu cercei metalici in urechi uneori ca niste piroane si nelipsitele casti de diverse marimi purtate mereu, oriunde, Oamenii care parca vorbesc singuri, sau tipa in diverse limbi - de fapt avand convorbiri telefonice , cu telefonul in buzunar, etc. Aceasta este Londra. Aici fara duhovnic si un pic de izolare nu scapi neatins.

Insasi gandul ca putem sa ne spovedim direct Tatalui nostru arata mandrie si lipsa smereniei. Cum ne smerim noi cand ne rusinam in fata duhovnicului de pacatele facute!

daca ne-am duce pe malul apei, sau nu stiu la un copac, sau in camera noastra cu ochii spre cer si incercam sa ne spovedim atingem smerenia ce vine din rusine pentru cele savarsite? Mai ales ca cine a vazut fata Domnului? Cine sta fata catre fata cu Dumnezeu? sa se smereasca spovedindu-se?
Smerenia inseamna duhul umilit si inima infranta. cat de umilit e duhul nostru si cat de infranta e inima noastra daca nu putem sa spunem greselile noastre in spovedanie la duhovnic? Si mai suntem noi smeriti daca singuri ne spovedim si singuri ne dam canoanele? Oare nu cumva ne punem firea noastra mai presus decat a unui preot de pilda? Mai suntem noi smeriti atunci?

Fara smerenie nu stam de vorba cu Dumnezeu, iar de credem cumva asta cu siguranta ca stam de vorba cu dracii.

Iarta cuvantul cam lung si pun acum un mic fragment din viata Sf. Nifon.

"Intr-o zi, vorbea despre slava desarta si de smerenie, unor credinciosi care venisera la dansul. Cand a terminat, acestia i-au facut metanie si au plecat, dupa care, eu l-am intrebat:
- De ce, parinte, cand cineva iti face metanie, te uiti tinta la pamant?
- Fiule, mi-a raspuns el, cand un frate mi se inchina, cand cade la picioarele mele, eu in mintea mea ma cobor mai jos, pana la iad si stau acolo, pana cand omul se ridica. Atunci si eu ma ridic din iad si-i raspund. Pentru ca nu sunt vrednic eu, necuratul, ca fiii lui Dumnezeu sa cada la picioarele mele.
Am ramas uimit de aceste cuvinte ale lui si suspinand din adanc am exclamat: "Doamne miluieste!"
- Nu te mira, fiule, mi-a zis, ci mai bine straduieste-te sa faci si tu la fel.
- Dar cum cobori in iad? l-am intrebat eu cu nedumerire.
- Daca nu poti cobora in iad, intra cu mintea ta sub picioarele fratelui. Daca nici aceasta nu o poti face, zi, macar: "Eu sunt mai pacatos decat toti oamenii!" Si, daca nici aceasta nu poti s-o faci, atunci pleaca-ti capul spre pamant, zicand: "Pamant sunt si in pamant ma voi intoarce". Si daca-ti vine greu, zi mereu acest dumnezeiesc cuvant: Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosului si ma mantuieste!"

Cred ca noi pe acolo suntem la Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosului si ma mantuieste!

Imi place mult ce mi-ati dat. Rezoneaza, imi explica durerea si iadul in timpul revelatiei.
V-a trimis Dumnezeu sa ma ajutati, toate zilele acestea numai asta a facut Dreptul Dumnezeu. Nu ma lasa El in iad, macar jumatate de viata pana acum, cat sa stiu ca exista, iar aceea e departarea de legile Lui.

Nu va faceti griji pentru fiinta mea, pentru ca asta releva toate informatiile voastre. Sunt chiar acolo unde ar trebui sa fiu, unde a dorit bunul Dumnezeu sa fiu.

Dar duhovnicul, nu este mai mare ca Dumnezeu. Eu plang si simt dureri incoprehensibile cand adresez iertare Lui. Nu presupun ca ma iarta, asta as face la popa.
Dar imi releva asta dandu-mi suferinte dupa. Le accept, ma chinui sa trec de mandrie (cu toata sinceritatea, nu reusesc) si deodata Dumnezeu imi trimite un eveniment ca acel curcubeu dupa furtuna.
Atunci Il simt. Nu ma simt iertata, chiar daca Iisus Hristos este de nevorbit cat de bun este, nu am cuvinte sa scriu, nu ar exista. Nu pot intelege dragostea aceea suprema.

Si-mi place la Biserica, intotdeauna mi-a placut in putinele dati cand o lua pe mama nevoia de a se tine de traditii. Mai mult m-am dus singura. Si am stat daca nu era slujba. Daca e, nu rezist, ca ma apuca plansul. Cam ca acum.
Am fost la o Biserica Anglicana aici, s-a citit de ziua pildei lunaticului. Eram prea putini, vreo 7 persoane, si mie imi era sa nu ma auda plangand.

Il iubesc mult pe Iisus, nu va faceti griji. Doar sunt inca un copil mandru.
Promit sa urmez calea sfanta, o sa incerc mult, deja m-a adus pe acest drum Dumnezeu.

Pentru credinta ta, iti multumesc mult. Desi inca te umbreste doctrina bisericeasca.

Iti spun de pe acum o parte din Adevarul relevat de El, bisericiile nu vor mai fi, lumea va fi dominata de un Papa de la Roma, un asiatic. Pe data de 26 dec 2012 Domnul se intoarce pentru templul sau, pe data de 17 iulie 2035 voi muri, dupa trei zile jumatate se va intampla cum a fost scris, pe 20 iulie.

Cei doi martori sunt ca Adam si Eva.

Si cititi si restul raspunsurilor mele.
Eu nu sunt aici sa va povestesc de mine. Uitati de mine.
Acela e Adevarul.

(Aveti dreptate de Anglia, si eu am vazut asta dupa revelatia Lui. Apoi mi-a dat sa cunosc despre Sf. Mina si totul a avut sens.)