Citat:
În prealabil postat de ioan cezar
Bun, am citit Epistola catre Evrei. Ca de obicei, sesizez si acum modul in care e structurat cuvantul Apostolului catre evrei: dupa ce face clarificarile necesare (stiute fiind dificultatile de intelegere datorate vechii vietuiri) si reaminteste temeiurile credintei crestine, Pavel trece la indemnurile finale. Aici e miezul mesajului, tinta, scopul central al epistolei.
Ia sa vedem ce zice!
Cap. 10 Evrei
"19. Drept aceea, fratilor, avind indrazneala, sa intram in Sfanta Sfintelor prin sangele lui Iisus,
20. Pe calea cea noua si vie pe care pentru noi a innoit-o, prin catapeteasma, adica prin trupul Sau,
21. Si, avind Mare Preot peste casa lui Dumnezeu,
22. Sa ne apropiem cu inima curata, intru plinatatea credintei, curatindu-ne prin stropire inimile de orice cuget rau, si spalindu-ne trupul in apa curata,
23. Sa tinem marturisirea nadejdii cu neclintire, pentru ca credincios este Cel ce a fagaduit,
24. Si sa luam seama unul altuia, ca sa ne indemnam la dragoste si la fapte bune,
25. FARA SA PARASIM BISERICA NOASTRA, precum le este obiceiul unora, CI INDEMNATORI FACINDU-NE, cu atat mai mult cu cat vedeti ca se apropie ziua aceea."
In fine, as scoate in evidenta si versetul 13.17:
"Ascultati pe mai-marii vostri si va supuneti lor, fiindca ei privegheaza pentru sufletele voastre, avind sa dea de ele seama, ca sa faca aceasta cu bucurie si nu suspinind, caci aceasta nu v-ar fi de folos."
Iata asadar invatatura lu Pavel, Apostol in Biserica Domnului...
Acum, ce sa mai spun, decat sa ne vedem fiecare, cu toata onestitatea, cam pe unde ne aflam si sa luam aminte si sa facem ce avem fiecare de facut pentru sufletul nostru si pentru toti ceilalti, cu Mila lui Dumnezeu, Caruia I se cuvine toata lauda, cinstea si inchinaciunea in vecii vecilor. AMIN+
|
Pentru a intelege aceste cuvinte, trebuie sa ne asezam in timpul in care propovaduia Pavel si sa vedem ce inseamna exact cuvintele sale. Credinta pe care o propovaduia era una foarte simpla fata de cea de azi: trebuia crezut in Hristos ca rascumparator al nostru si trebuia lasarea de pacate. Ori multi porneau cu entuziasm dar la lasarea de pacate se cam poticneau si de aceea paraseau biserica. Nu era deloc ca acum, sa fie acceptati inauntru pacatosii cronici. Oricat ni se pare noua, celor de astazi, ca ar fi fost dur, atunci asa era, si are apostolul o comparatie cu dospitura care strica toata painea. Ca atare pacatosii cronici care nu isi lasau pacatele se autoexcludeau sau erau exclusi (ex. cazul adulterului cu nevasta tatalui) iar cei care marturiseau impotriva lui Iisus ca mantuitor si impotriva evanghelieiui, adica ereticii (aceasta era erezia si nicidecum altceva) trebuiau tinuti la distanta. Si din nou, toate aceste invataturi se refera la comunitatea care il cunoaste sau a auzit de Iisus, si nicidecum la cei care nu au auzit niciodata. Si nu trebuie uitat ca Biblia (NT) nu exista ca atare era mare lucru daca macar o scrisoare aveau de la Pavel, nu era ca acum sa stam noi sa teologhisim si sa facem exegeza biblica, patristica si cine stie ce altceva. Era totul clar: crezi in Iisus si te lasi de pacate? Daca da, te botezi, intri in ceata sfintilor adica biserica si faci cum a zis Iisus si asa primesti viata vesnica la Invierea in trup.
In ceea ce priveste ascultarea de mai marii nostrii, Pavel cerea ascultare inclusiv fata de conducatorii laici, din punctul asta de vedere era un romantic care credea sincer ca stapanirea atat laica cat si religioasa era data de Dumnezeu pentru a priveghea asupra noastra, ori daca aplicam cuvantul lui de ascultare la biserica asa cum cere Pavel, stii la ce ajungem? La biserica romano catolica, si de asemenea la unele secte gen Martorii lui Iehova unde doar capii decid ce este erezie si ce nu. Intr-un nici un caz nu se aplica in BO ascultarea neconditionata ci ascultarea merge doar pana intr-un punct: pana la erezie. De mai marele eretic nu trebuie ascultat. Si iata cum se prabuseste tot sistemul pentru ca se da fiecarui individ libertatea de a judeca cine este eretic si cine nu...
Si sa nu uit: apostolul zice "cu atat mai mult cu cat vedeti ca se apropie ziua aceea" - ziua era tocmai revenirea Mantuitorului pe care o asteptau cu totii in viata lor, ei traiau cu aceasta promisiune ori anii treceau si Domnul nu mai venea, de aceea unii paraseau credinta cand vedeau ca cele promise nu veneau si in schimb trebuiau sa duca o viata plina de privatiuni fata de toti cei din jur, de aceea apostolul insista sa nu se lase pagubasi, acesta este sensul indemnului de a nu parasi biserica, si de aceea ii indemna pe toti sa se intareasca unul pe altul in aceasta asteptare...
Eu daca m-as pune in pielea unui evreu de astazi, cu siguranta nu as putea fi convinsa de aceasta epistola catre evrei tocmai pentru faptul ca anunta o zi pe care cei de atunci o vedeau ca se apropie ori dupa 2000 de ani ea inca nu a venit. Sunt anumite aspecte incomode in Biblie fata de care Biserica inchide ochii pentru a nu-i zdruncina credinta, pentru ca ele dovedesc ca ceea ce zicea Pavel "Cine spune ca ar cunoaste totul inca nu a cunoscut cum trebuie" i se aplica inclusiv lui. Daca cineva v-ar spune ca Domnul o sa vina in timpul vietii noastre iar El nu vine, ce credibilitate mai are acea persoana pentru generatiile urmatoare? Cam asa si Pavel pentru evrei...
La nivel teologic se stie ca primii crestini asteptau Parusia in timpul vietii lor, eu am aflat prima data de la un student la Teologie, doar apoi am vazut in Biblie ca asa este, ca atare mi-am pus intrebarea: ce credibilitate sa mai aiba Biblia in cazul asta? Dupa care, cand am descoperit ca de fapt in Noul Legamant omul nu mai este invatat de vecinul ci direct de Dumnezeu (iar asta o spune si Apostolul Ioan) iar m-am intrebat ce credibilitate mai are atunci religia crestina in care nu se intampla asa ceva? Putem inchide ochii si sa facem ca musulmanii, sa zicem ca religia noastra este adevarata pentru ca pe asta am primit-o de la stramosi, sau sa incercam sa patrundem sensul intregii Biblii si sa vedem daca se pot armoniza toate impreuna. Eu aceasta armonie am gasit-o: Dumnezeu este iubire, Legea lui este una a iubirii, si aceasta Lege a iubirii este scrisa de Dumnezeu in inima omului pentru a nu avea nevoie sa il mai invete vecinul, este singura lege cunoscuta de toti oamenii pe aceasta planeta, ori ce altceva trebuie invatat de la oameni...
Daca eu gresesc, atunci astept sa dati voi o alta explicatie care sa poata acoperi si pasajele incomode din Biblie, sa imi explicati de ce aveti nevoie de atat de multi invatatori, o biblioteca de scrieri daca conform Bibliei ar trebui sa nu mai aveti nevoie ci sa fiti invatati direct de Dumnezeu.