Ispitele ingaduite celor mandri
"Aici voi vorbi de ispitele care sunt trimise de toiagul duhovnicesc al lui Dumnezeu, pentru ca sufletul sa sporeasca in virtute, ispite prin care el se exerseaza, se nevoieste, este incercat.
Ele sunt: lenevia, ingreuierea trupului, moleseala madularelor, akedia (slabirea si tulburarea sufletului), tulburarea mintii, ideea staruitoare ca avem vreo boala trupeasca, starile de deznadejde, intunecarea cugetarii, lipsa de orice ajutor omenesc si de cele trebuincioase trupului, precum si altele asemenea.
Prin aceste ispite omul simte in sufletul sau parasire si neincredere in el insusi, iar inima i se face infranta si smerita. In acest fel, omul este incercat, ca el sa doreasca si sa caute harul Facatorului sau. Iar aceste ispite sunt iconomisite de dumnezeiasca pronie, potrivit cu puterea rabdarii si cu nevoia fiecaruia. in aceste ispite, vei gasi impletite mangaierea lui Dumnezeu si nefericirea, lumina si intunericul, razboiul si ajutorul, mahnirea si desfatarea. Acesta este asadar semnul ca omul este ajutat de Dumnezeu si sporeste".
Sfantul Isaac Sirul
|