S-ar fi cuvenit, o, Adriana, sa avem scris in inima noastra, pe tabla ei de carne si de cer, pentru totdeauna, acum si-n vecii vecilor, Cuvantul Domnului Iisus Hristos.
Ca toate ne-au fost noua daruite, intru aceasta taina, de Bunul Dumnezeu, Cel Care s-a jertfit pe Cruce pentru noi si a platit cu scump sangele Lui rascumpararea noastra.
Da, s-ar fi cuvenit sa primim Jertfa Lui, sa primim Dragostea Lui de nespus, sa primim Noul Lui Legamant si sa avem astfel inima pregatita, in curatie si nadejde mare, mereu pentru Domnul. Cu dragoste, cu frica si cutremur s-ar fi cuvenit sa asteptam inscrisul, sa il primim si vesnic sa-l pastram.

Dar noi, intrucat am gasit si altceva in lume si-n noi insine, intrucat am gasit mai lucitor si mai atragator un alt indemn si alte legaminte, am pastrat inima noastra zavorita, rece. Facind-o astfel locul de petrecere al altor dumnezei si-al altor oameni...

Chemati in sud, la locul cu lumina, noi am fugit in nord, la umbra umezita...
Chemati spre est, am cautat spre vest...
Pe toate le-am reasezat si rasucit, mintind ca suntem credinciosi, mintind ca inima ne este scrisa cu porunca Iubirii.

Nu, nu suntem cine pretindem ca suntem! Ca de am fi, nu am rastalmaci.

Iar Domnul, in Marea lui Rabdare si Nesfarsita Mila, vazindu-ne bolnavi si rataciti, cum ne tot zbatem si ne zvarcolim, mereu prea beti spre a discerne duhurile, mereu prea zavoriti in turnuri reci spre a mai auzi din inima adancului Chemarea, Domnul ne-a daruit, prin oamenii Lui, Invatatura, Dragostea, Indreptarea si toate spre folosinta, spre insanatosire, spre Intoarcerea Acasa.

Asa am capatat noi Alt Mangaietor, prin Care Biserica, Scriptura (NT), Tainele, Traditia, Filocalia, Sfintii si toate cele indestulatoare ...

Dar nu am voit sa le primim in inima noastra. O tinem rece, zavorita, uricioasa.
Degeaba noi strigam ca avem Dragostea. Degeaba ne laudam ca suntem buni. Degeaba ridicam in slavi iubirea. In Cer nu ne aude nimeni... Intrucat mintim.

Cata vreme ne lasam coplesiti de duhul veacului acestuia, cata vreme noi uram pe Dumnezeu punindu-i in socoteala nenorocirile noastre (da, asta facem, altminteri am avea Duhul Lui si am fi Luminatori), care sunt de fapt datorate duhurilor rautatii care au lucrat prin oameni si prin noi insine, cata vreme nu cadem cu umilinta la Hristos... NU IL CUNOASTEM PE DUMNEZEU si NU AVEM IN INIMA IUBIREA LUI.

Mintim, inchipuind ca suntem si ca avem. Dar nu suntem si nici nu avem.
Vai noua, tuturor celor inselati! Vai mie, pacatosul, mai intai!