În prealabil postat de ioan cezar
Semanatorul este Dumnezeu, El este Izvorul Harului, al energiei necreate.
Iar Domnul a semanat prin oameni, prin dreptii din VT, prin prooroci, mai apoi prin Apostoli (ucenicii lui Hristos) si prin toti cei care au devenit vas ales castigind pe Duhul Sfant.
Cum anume au devenit oameni ai lui Dumnezeu toti sfintii, Parintii, preotii? Stim bine din istoria Bisericii: Botezul, invatatura de credinta, Scriptura, Sfintele Taine, faptele bune (nevointele, postul si rugaciunea, miluinta etc.).
Sunt chestiuni bine-cunoscute. Un prieten al Adevarului nu le poate pune la indoiala.
Vorbeai insa la un moment dat, nu mai retin postarea, despre o convingere a ta (intrucat o tot repeti in varii chipuri): ca ortodocsii astia uriciosi nu pretuiesc dragostea, ca sunt prea reci, doar logici si teoreticieni etc.
Adriana, cum poti sa afirmi asa ceva... Mult ma mahnesti, mult... Chiar nu iti dai seama ce cuvinte scrii? Mai ales ca stii bine cum stau lucrurile, cunosti bine chestiunea.
Trec peste mahnirea mea, care e mare, intrucat e dureros acest neadevar si incerc sa punctez un aspect-cheie: dragostea crestinului nu este sentimentala, nu este posesiva, nu este erotica/lubrica, nu este trupeasca: este jertfelnica, este duhovniceasca, este sfanta (dumnezeiasca) - in ordine ascendenta, ca sa spun asa, pe masura despatimirii si a varstelor duhovnicesti.
Asceza ortodoxa este dragoste jertfelnica. Nu sport, nici discurs oratoric, nici politica. Este si nebunie curata, pentru omul trupesc. Este nebunie sublima, adica dragoste intru Hristos, a omului pentru Dumnezeu, a Duhului Sfant in om.
Dar ce este aceasta dragoste crestina, in fond? Grea intrebare... Stiu insa ca Biserica o poarta, o afirma, o canta, o suspina, o lauda, o da mai departe (precum atletii isi transmit faclia pe drumul inaugural al Olimpiadei), o trece de la generatii la generatii, de la om la om... Daca ne asteptam la sentimentalism, dulceturi si diminutive de la ortodocsi, ei bine s-ar putea sa gasim uneori. Dar nu asta ii reprezinta, nu asta e dragostea lor pe care se nevoiesc sa si-o insuseasca si sa o dezvolte. Daca asteptam erotism, ei bine si asta gasim, ca noi crestinii suntem oameni, insa nu asta ne reprezinta, nu asta ne defineste ca ortodocsi, iar cei despatimiti prin nevointe aspre si har au lepadat erotismul, lubricitatea asa cum arborii se leapada de frunza inutila, uscata...
Daca asteptam gesturi de bunavointa la tot pasul, in sensul omenesc de "om de treaba", vom gasi din plin bunavointa, dar nu asta il reprezinta pe ortodox - el este uneori lipsit de bunavointa, anume cand discernamantul duhovnicesc ii spune sa fie aspru, neinduplecat (cu pacatul, cu ispitirea/viclenia, cu toate influentele demonice). Nu confundam si nu amestecam otetul cu vinul. Avem gust clar, impecabil! (ma refer desigur la barbatii imbunatatiti, care ne sunt povatuitori si modele, spre care nazuim fiecare)
Daca asteptam orice NU are legatura cu dragostea din Corinteni, vom gasi destul in Ortodoxie, dar nu asta reprezinta Ortodoxia si pe ortodocsi. Acestea care nu sunt dragostea cantata de Pavel sunt doar slabiciunile noastre, Adriana, caderile, lipsurile, nedesavarsirile, pacatele, neputintele prunciei noastre. Insa noi stim spre ce tindem, la ce nazuim, ce lucram. Avem repere clare si sfinte si ne impartasim cu ele deseori pana ce, cu harul lui Dumnezeu noi crestem si gustam din alte varste duhovnicesti, mai depline.
Tocmai pentru ca nu suntem deplini, deocamdata, noi ne deplangem lipsurile, ne spovedim, suntem la Sfantul Maslu, ne impartasim la Sfanta Liturghie si, in general, practicam nevointa, fiecare dupa puteri. Si nadajduim tare ca vom creste, mereu, pana la sfarsitul nostru crestinesc in viata acesta...
Si pentru ca nimic din toate acestea nu putem face de unii singuri, din propria putere a mintii/inimii noastre, noi traim "in echipa" unii cu altii, in Biserica si cerem Harul lui Dumnezeu prin toate cele cunoscute si de tine.
Nu traim de capul nostru! Biserica nu e o formatiune de rebeli care si-au creat propria lor ALTERNATIVA la mantuire, dupa cum i-a dus inteligenta si toate ale lor. Biserica e alcatuita din SUPUSII lui Dumnezeu, asa cum au fost ei dintotdeauna si cum au invatat unii de la altii in generatii succesive.
Restul este inovatie omeneasca, inchipuire, vezi bine. E usor asa. Noua, insa, uneori ne e tare greu. Dar credinta, nadejdea si dragostea ne sunt bucurii care depasesc cu mult orice neajuns temporar, orice necaz, orice durere. De aceea, cunoscind bucuriile dreptei-credinte, noi ortodocsii spunem ca merita! Altii insa spun ca nu merita. Chestie de gust, de alegere personala, dupa materialul din care e croita inima fiecaruia.
|