'Spun toate astea nu pentru a discredita Biserica Romano-Catolica – pe care inca o iubesc si careia nu-i pot fi suficient de recunoscator pentru faptul ca m-a facut sa cunosc vechiul crestinism sacaramental – ci pentru a infatisa de ce Ortodoxia a fost atat de atractiva pentru mine. Cand l-am intervievat pentru carte mea, „Crunchy Cons”, prietenul meu, Hugh O’Beirne, un convertit de la Catolicism la Ortodoxie, mi-a spus ca pentru un catolic, istovit de razboaiele culturale ce au loc inlauntrul Catolicismului american, e o usurare binecuvantata sa afle ca in Ortodoxie nu exista astfel de „razboaie”. Tipurile de probleme care separa multe alte biserici americane nu sunt nici pe departe atat de disputate in practica ortodoxa. Desi ar fi ridicol sa pretindem ca aceste conflicte nu exista in parohiile ortodoxe, ele pur si simplu nu starnesc asemenea valva.

Si apoi mai este liturghia si muzica. Nimic nu este comparabil cu acestea in alte biserici. Este coplesitor de frumoasa si profunda si este in cea mai mare parte aceeasi Sfanta Liturghie pe care Sfantul Ioan Chrisostom, patriarhul Constantinopolului din secolul cinci, a scris-o. Frumusetea acestei liturghii este de-a dreptul emotionanta si evlavia pe care o inspira este intaritoare. Si desi duc dorul unor imnuri vechi cunoscute (in slujbele ortodoxe cantam psalmi si rugaciuni), sunt multe de spus pentru faptul ca nu mai trebuie sa rabd sa ascult „On Eagle’s Wings” (Pe aripile vulturului) si alte imnuri specifice cultului Catolic american.

Principalul motiv pentru care Ortodoxia este atat de atractiva pentru convertiti, cel putin pentru acest convertit, este seriozitatea cu care trateaza pacatul. Nu vreau sa spun ca e o religie dura – e departe de asa ceva! – doar ca Ortodoxia ia foarte in serios stricaciunea firii umane. Ortodoxia n-o sa-ti spuna ca esti bine. De fapt, iti va cere sa te numesti pe tine asa cum Sfantul Pavel se numea, „cel mai mare dintre pacatosi.” Si Ortodoxia iti va spune Veste cea Buna: ca Hristos a murit si a inviat ca si tu sa ai viata. Dar ca sa ai viata, va trebui sa mori tie iar si iar. Si ca nu va fi fara durere, ca nu poate fi, altfel nu va fi adevarat.

Din pricina tuturor acestora, in pofida frumusetii impresionante si a bogatiei sarbatorilor, Ortodoxia este mult mai austera si solicitanta decat majoritatea bisericilor crestine americane. Liturghiile lungi, desele rugaciuni, asprimea posturilor – toate solicita in mod serios credinciosul, in special americanii comozi din clasa de mijloc ca mine. Ne scot din noi insine si ne cheama la pocainta. Ortodoxia nu e interesata sa ne faca sa ne simtim confortabil in starea de pacatosenie. Nu vrea, nici mai mult nici mai putin, decat ca noi sa devenim sfinti.

E obisnuit printre convertitii americani ca barabtii sa fie mai intai atrasi de Ortodoxie si apoi ca sotiile lor sa ii urmeze. Nu e greu de vazut de ce. Multi barbati sun satui de un crestinism usurel, burghez care nu le cere prea mult. Barbatilor le plac provocarile si chiar asta le ofera Ortodoxia.

Nu va lasati inselati. Ortodoxia nu e, in adancul ei, despre reguli si practici. Cu cat sporesc in ortodoxie cu atat mai clar imi este ca Ortodoxia este o cale. Nu este o institutie, un set de doctrine sau o colectie de ritualuri, desi le contine pe toate trei. Este mai degraba o modalitate de a privi lumea si locul individului in lume si o traiectorie catre sfintenie care este, in mod paradoxal, atat foarte veche cat si actuala, cel putin pentru sensibilitatile apusene. Este calea catre libertate."