Puncte de vedere de pe alte siteuri :"De ce se feresc unii oameni de Hristos?" ( 2 ))
<< continuare >>
Sfânta Scriptură ne învață că Hristos a venit să îi caute și să îi salveze pe cei rătăciți (Luca 19,10). Dar dacă o persoană nu este conștientă de condiția în care s-a complăcut, nu va ști că are nevoie de Hristos ca să îl mântuiască.
Timp de mai multe decenii, societatea a fost învățată de către filozofii raționaliști și psihologii umaniști că „păcatul“ nu există în realitate. El este atribuit unui proces imaginar al unor fanatici religioși. Desigur, omul poate să aibă uneori ceea ce numim „un comportament social inacceptabil“ (ex. crimă, viol, jaf etc.) dar acestea sunt impulsuri provocate de „trecutul evoluționist, cavernicol“ sau de așa numitul „creier de reptilă“. Umaniștii laici cred că pentru astfel de scăpări comportamentale oamenii nu ar trebui să se simtă vinovați. Asemenea greșeli nu impun neapărat o pedeapsă. „vina“ este un cuvânt murdar în vocabularul multora.
Astfel, până când ideea de păcat, răzvrătire și cea de vină vor fi aduse în conștiința contemporanilor, mulți vor continua să nu vadă nevoia pentru ceea ce Iisus Hristos ne oferă.
Unii nu vor să se apropie de Hristos pentru că nu sunt convinși de unicitatea sa.
Era o perioadă când lumea venera numele lui Iisus. Dar aceste zile au trecut. Trăim într-o lume din ce în ce mai neîncrezătoare. Mulți dintre frații noștri nici măcar nu mai cred în existența lui Dumnezeu. Au învățat încă de la școlile elementare și prin intermediul mass-mediei că universul este etern și se poate susține singur. În plus ni se spune că omul a evoluat din strămoși de origine animalieră. Unii spun că Biblia nu este cuvântul lui Dumnezeu ci mai degrabă o culegere de fabule străvechi.
Despre Iisus Hristos se spune de asemenea că, deși ar fi fost un predicator remarcabil și o ar fi avut o influență binefăcătoare din antichitate, nu este singurul Fiu al Domnului și Mântuitorul lumii.
Fraților, dacă nu îl cunoaștem cu adevărat pe Hristos, nu avem cum să ajungem la El. Studiul „dovezilor creștine“ este una din necesitățile arzătoare ale vremurilor pe care le trăim.
„Este Biblia adevărată? Este Iisus Fiul lui Dumnezeu? Creștinii răspund cu da la aceste întrebări, dar foarte puțini sunt pregătiți să le abordeze atunci când sunt puși față în față cu persoane care nu au crescut sub influența unui mediu creștin.
Alții nu se apropie de Dumnezeu pentru că, din cauza unor învățături false, au ajuns la concluzia că se pot identifica cu el.
În Faptele Apostolilor, citim despre unii „iudei care cutreierau lumea“ și pretindeau că pot alunga spiritele rele. O procedură obișnuită în exorcizare era să invoce numele lui Hristos. Însă înșelătoria lor risca să fie demascată.
Putem învăța ceva din acest caz, și anume că nu oricine susține că are vreo conexiune cu Iisus Hristos se bucură într-adevăr de o asemenea uniune.
Consider că acesta este un adevăr biblic ce trebuie să ne fie reamintit din când în când. Învățarea corectă și înțelegerea mesajului transmis de către Evanghelie, trebuie să preceadă punerea în practică a învățăturilor. Conform sistemului mozaic, oamenii se nășteau fizic într-o relație de legământ cu Domnul. În consecință, după naștere erau învățați să îl cunoască pe Domnul în cadrul acelei relații.
Dar în ceea ce privește legea Noului Testament lucrurile stau diferit. Ieremia în profețiile sale pune un mare accent pe această problemă. Profetul spune „Și nu se vor mai învăța unul pe altul și frate pe frate, zicând: „Cunoașteți pe Domnul că toți de la sine Mă vor cunoaște, de la mic până la mare, zice Domnul, pentru că Eu voi ierta fărădelegile lor și păcatele lor nu le voi mai pomeni“ (Ier. 31,34).
Aici suntem învățați înainte să intrăm în această nouă uniune cu Hristos.
Creștinismul este o religie care se învață. Căci Iisus a zis: „Și vor fi toți învățați de Dumnezeu. Deci oricine a auzit și a învățat de la Tatăl la Mine vine.“ (Ioan 6:45).
Astfel nu riscăm să fim învățați greșit, și în același timp ascultăm adevărul. Adepții diferitelor confesiuni au predicat o versiune eronată a mesajului lui Hristos ( Gal. 1:6-8) și mulți au început să creadă sincer, în ideea greșită că o doctrină falsă ar putea fi creștinismul adevărat.
Este responsabilitatea sacră a fiecărui fiu al Domnului să facă diferența între adevăr și minciună, să știe să distingă între creștinismul pur și sectele moderne și să îi întoarcă pe cei rătăciți la învățăturile Bibliei.
Însă unii dintre predicatori au încetat să mai proclame acest mesaj și au început să adopte posturi care induc oamenii într-o apostazie distructivă.
Unii nu vor să se apropie de Hristos pentru că nu sunt dispuși să plătească prețul pe care acesta îl cere.
Căci dacă vrei să îl urmezi pe Hristos, trebuie să fii dispus să sacrifici tot ceea ce se află în contradicție cu cerințele divine. Trebuie să fii dispus să te lepezi de tine, să îți porți crucea zilnic și să Îl urmezi pe Domnul (Luca 9,23).
Mântuitorul le-a spus oamenilor să se gândească bine înainte să își asume rolul de discipol al Domnului, iar acela care nu este dispus să renunțe la orice obstacol din calea credinței nu poate fi ucenicul lui Hristos (cf. Luca. 14, 25-35).
Un exemplu trist este cel al tânărului conducător bogat. Era stăpânit de păcatul avariției. Astfel, atunci când Domnul i-a cerut să își vândă toate averile și să-L urmeze, tânărul a plecat trist de la Hristos. (Matei 19,16-22). Nu a vrut să plătească prețul!
Pentru unii dezicerea de tot ce este lumesc este o cerință prea mare ( 2 Tim. 4:10) în schimbul uceniciei. Alții nu își permit să piardă timpul. Și astfel dau la schimb eternitatea pentru câteva clipe.
Scuzele sunt multe, rezultatul este același. Alte lucruri sunt prioritare înaintea lui Hristos.
Alții nu vor să vină la Domnul pentru că se tem de eșec.
Am auzit de multe ori scuza: „Aș vrea să fiu creștin. Dar știu că nu voi rezista prea mult
Nu vă dați seama că atunci când ne întoarcem către Hristos suntem ca niște prunci în credință? Nu vă dați seama că Cerul este răbdător față de slăbiciunea umană? Oare nu ne-a promis Iisus că va fi cu noi până la „sfârșitul veacului“ (Matei 28,20)?
Da, vom face adesea greșeli. Dar ne vom căi pentru ele și vom învăța cum să creștem în credință în ciuda acestora.
Dar dacă am zice: „Nu mă căsătoresc pentru că majoritatea căsătoriilor se termină printr-un divorț?” Ar fi, desigur, un raționament greșit. Dacă un fermier ar gândi: „Nu mai plantez pentru că în ‘42 a fost secetă?“ Ar muri de foame!
Nu vă temeți de eșec. Faceți ce vă stă în putință pentru a-L sluji pe Domnul. Și făceți-vă promisiunea că veți asculta și veți învăța progresiv adevărul lui Dumnezeu.
Unii nu vin la Hristos din cauza celor văzute la alți creștini.
Să știți că nimeni nu va fi iertat în ziua judecății pentru neascultarea sa din cauză că a fost influențată de exemplul altcuiva. Fiecare este responsabil pentru faptele sale (2 Cor. 5,10).
Dar chiar și așa, un adevăr incontestabil este că cei mai mari dușmani ai Domnului provin uneori din proprii ucenici. Prin viețile grosiere pe care le duc îi întorc pe unii de la adevăr chiar înainte ca aceștia să cunoască învățăturile Domnului.
Uneori, moralitatea membrilor bisericii este mult inferioară credincioșilor fățarnici. În unele părți, îndreptarea prin disciplină este o practică total necunoscută. Cu siguranță Domnul nu ne va ierta pentru neglijarea intenționată.
Într-adevăr, sunt multe „explicații“ care justifică de ce oamenii nu vor să se apropie de Hristos, dar nu și motive!
(Sursa: christiancourier.com; traducerea și adaptarea: Lucian Filip)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|