Un batrân spunea:
– Câteodata spunem ca noi avem dragoste, dar ce fel de dragoste este aceasta? Vreau sa spun, ce fel de dragoste duhovniceasca, caci nu ma refer la dragostea lumeasca. Cum poate un om sa ajunga sa-i considere pe ceilalti oameni frati si surori? Poate unii din acesti oameni sunt atei sau martori ai lui Iehova. Dar, cu toate acestea, ei sunt frati trupesti, desi desigur nu în duh, asa cum sunt ortodocsii unul fata de altul. Dar ei sunt totusi frati de sânge. Ar trebui sa varsam lacrimi si pentru ei. Pe de alta parte, daca un ortodox ar fi sa devina martor a lui Iehova sau catolic, cum ar trebui sa plâng? Acum sunt milioane ca ei. Am plâns destul? Nu, si, prin urmare, sunt departe de a avea în mine dragoste adevarata.
***
Parintele meu mi-a spus:
– A fost odata, în Schitul Sfânta Ana, un om batrân, pe nume parintele Petru. Avea 95 de ani. Obisnuia sa stea în aer liber în fata schitului si cârpea ciorapi pentru unii din parintii de acolo. Era ascuns în ceea ce facea, având în minte cuvintele Sfintei Scripturi: «Tu însa, când faci
milostenie, sa nu stie stânga ta ce face dreapta» (Matei 6, 3).
***
Un bătrân aspus:
– Un om bun privește toate femeile ca fiind surorile lui. Chiar și atunci când vede o femeie imorală, ar trebui să-și spună: «Dacă femeia aceasta ar fi sora mea de sânge, aș fi foarte încurcat». Așadar, nu ar trebui să profite de ea.
***
În viață curată și în sărăcie trăiau în pădurile Sfântului Munte șapte călugări (sau 12, luându-ne după spusele unor pustnici) complet goi și hrănindu-se ca păsările cerului, cu verdețuri sălbatice, rădăcini, castane și alune. Se spune că primeau Sfânta Împărtășanie în peștera Sfântului
Petru de la părintele Daniel, renumitul isihast. Nu știm dacă ei mai sunt încă în viață. Învățatul călugăr, Spiridon Kambanaos, doctorul de la Marea Lavră, a scris despre acești «îngeri pământești și oameni cerești»: «Și ce putem spune despre cei care locuiesc în zona Krya Nera, unde doar privirea lui Dumnezeu, Care vede toate, le poate știi felul lor de viață?».
***
|