[Decebal]

Şi cam care ar fi "trebuşoarele" ale duhovniceşti, domnule AlinB?

astea?

Cuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Patriarh Justinian rostită la Institutul Teologic Bucureşti, cu prilejul adunării de doliu ce a avut loc în ziua funeraliilor lui I.V. Stalin, adunare la care au participat peste 300 de preoţi, corpul profesoral şi studenţii Institutului.

“Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Cu inimile pline de adâncă întristare, credincioşii, clericii, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi Noi personal, împărtăşim – laolaltă cu întregul nostru popor – nemărginita durere pe care o încearcă popoarele prietene din Uniunea Sovietică, prin încetarea din viată a conducătorului şi părintelui lor, Iosif Vissarionovici Stalin. Împărtăşesc această durere toate popoarele care şi-au cucerit libertatea datorită datorită istoricei biruinţe obţinute împotriva cotropitorilor fascişti de Armatele Sovietice, conduse cu înţelepciune şi eroism, de Iosif Vissarionovici Stalin; împărtăşesc această durere milioane şi sute de milioane de oameni iubitori de pace, care ştiu că îşi datorează viaţa lor tihnită, muncii fără de odihnă şi luptei neşovăitoare a lui Iosif Vissarionovici Stalin, împotriva celor care pun la cale deslănţuirea unor noi războaie; împărtăşesc această durere, partizanii păcii din lumea întreagă, pe care el i-a invăţat că “pacea va fi menţinută şi consolidată dacă popoarele vor lua în propriile mâini cauza menţinerii păcii şi o vor apăra până la capăt” – determinându-i să-şi strângă rândurile în uriaşul front al luptei pentru apărarea Păcii, al cărui steag l-a purtat cu vrednicie Iosif Vissarionovici Stalin.

Multe şi îndreptăţite sunt temeiurile pentru care noi – slujitorii şi închinătorii altarelor Bisericii Ortodoxe Române – ne simţim sufletele îndoliate, în aceste zile în care întreg pământul este cutremurat de vestea morţii celui care a fost şi va rămâne pildă vie dragostei de oameni, a celui care şi-a închinat viaţa luptei pentru fericirea, pacea şi înfrăţirea popoarelor şi a oamenilor.

Noi nu vom uita niciodată că de numele marelui Stalin se leagă viaţa liberă pe care o trăieşte astăzi poporul nostru; nu vom uita niciodată că fără jertfele eroice ale ostaşilor lui Stalin, ţara noastră n’ar fi putut zdrobi lanţurile robiei în care o încătuşaseră fasciştii şi n-ar fi putut reîntregi Ardealul nostru drag; noi nu vom putea niciodată uita că Marea Uniune Sovietică, consolidată prin munca şi înţelepciunea lui Iosif Vissarionovici Stalin, este chezăşia libertăţii şi independenţii Partiei noastre dragi, este chezăşia păcii lumii întregi.

Pentru aceea, în clipele acestea în care marele Stalin este condus spre locul de veşnică odihnă, gândurile îndurerate ale poporului nostru se întâlnesc cu gândurile sutelor de milioane de oameni, care – cu inimile şi feţele îndoliate – îl însoţesc pe Iosif Vissarionovici Stalin pe cea din urmă cale.

Ca unii care ne iubim din tot sufletul Patria şi poporul, ai cărui fii suntem, ca unii care nu avem alte bucurii şi alte dureri decât acelea pe care le încearcă poporul nostru; ca unii care suntem şi vom fi luptători activi şi hotărâţi în mişcarea mondială a celor ce luptă pentru apărarea Păcii; – noi, clericii şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române, luăm parte la durerea poporului nostru şi a partizanilor păcii din lumea întreagă.

Dar, în calitatea noastră de închinători şi slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române, ca unii care suntem rânduiţi să veghem la împlinirea misiunii Bisericii noastre, – noi mai avem şi alte temeiuri deosebite, care sporesc durerea noastră şi dau un sens mai înalt participării noastre la doliul popoarelor sovietice şi al omenirii iubitoare de pace. Este, în primul rând, dragostea puternică şi frăţia credinţei care ne leagă de marea Biserică Ortodoxă Rusă, de credincioşii, clericii şi Întâistătătorul său. Ei toţi trăiesc în aceste clipe durerea neţărmurită a pierderii părintelui şi conducătorului lor. Viaţa fericită pe care şi-au făurit-o popoarele sovietice, sub conducerea lui Iosif Vissarionovici Stalin, s-a revărsat deopotrivă şi asupra credincioşilor Bisericii Ortodoxe Ruse; libertăţile largi pe care le-au dobândit oamenii sovietici, sub conducerea lui Iosif Vissarionovici Stalin, s-au răsfrânt în egală măsură şi asupra Bisericii Ortodoxe Ruse, care abia în anii puterii sovietice a putut să-şi împlinească fără nici o stânjenire lucrarea ei sfântă. Este un adevăr pe care nimeni nu-l poate contesta: o reală libertate religioasă nu a existat în Rusia, înainte de instaurarea regimului sovietic. Este de asemenea stiut că în Rusia ţarită, încă de la 1700, Biserica Ortodoxă Rusă nu mai avea in Patriarh, iar de la 1721, însăşi instituţia Patriarhului a fost desfiinţată şi înlocuită prin aşa numitul “Sinod Conducător”, care era întru totul subordonat ţarului şi care nu putea lucra decât sub supravegherea unui “Oberprocuror”, menit să fie “ochiul împăratului şi apărătorul intereselor Statului” ţarist.

Vreme de două secole, Biserica Ortodexă Rusă s-a aflat în trista situaţie de slujitoare a intereselor ţarilor despotici, ne mai putând să-şi îndeplinească adevărata ei misiune apostolică. Vreme de două secole ea n-a mai putut lua hotărâri, decât acelea dictate de ţar, care devenise în fapt “Şef al Bisericii”. Asemenea stare de lucruri a dus în mod inevitabil la slăbirea legăturilor dintre cler şi credincioşi, la îndepărtarea Bisericii de popor, la transformarea clericilor din slujitori ai Altarelor, în slujbaşi ai ţarului şi în apărători ai unui Stat în care poporul cunoştea cea mai cumplită oprimare, cea mai neagră robie şi mizerie.

Restaurarea Patriarhului s-a făcut abia în 1917, iar restabilirea conducerii de sine a Bisericii Ortodoxe Ruse, a deplinei sale libertăţi şi a scoaterii ei de sub tutele Statului, au devenit realităţi numai in Statul Sovietic. Aplicând principiul libertăţii de conştiinţă şi al neamestecului Statului în treburile Bisericilor, Guvernul Sovietic – mai ales după înlăturarea unor duşmani strecuraţi în conducerea Statului, dar aflaţi în slujba vrăjmaşilor de totdeauna ai libertăţilor, în frunte cu Troţki -, a asigurat tuturor Cultelor libertatea de organizare şi funcţionare, fără nici o constrângere sau amestec din partea Statului.

Sub conducerea lui Iosif Vissarionovici Stalin, Guvernul Sovietic a vegheat ca aceste drepturi şi libertăţi acordate Cultelor religioase de puterea sovietică să fie respectate şi apărate cu sfinţenie. Nu poate fi trecută cu vederea consecvenţa marelui conducător în această problemă: încă din 1913 – din vremea în care lupta pentru frângerea lanţurilor în care erau ţinute popoarele din Rusia ţaristă – Iosif Vissarionovici Stalin a spus într-una din lucrările sale, că mişcarea politică – căreia el i-a închinat toată viaţa sa – “va lupta împotriva oricăror persecuţii religioase” şi va apăra totdeauna dreptul naţiunilor de a practica orice religie. Aceste principii sunt enunţate şi în Constituţia Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, legea fundamentală a Statului Sovietic care asigură tuturor cetăţenilor “libertatea de conştiinţă” şi “libertatea de manifestare a Cultelor religioase”.

Datorită acestor reale libertăţi asigurate de Statul Sovietic, Biserica Ortodoxă Rusă a putut să-şi desfăşoare lucrarea ei sfântă fără nici o stânjenire şi să-şi reia locul de cinste pe care-l ocupă în rândul Bisericilor Ortodoxe Autocefale din lume. Descătuşată de orice obligaţii faţă de Stat, ea a putut să-şi consacre întreaga ei activitate numai împlinirii misiunii sale apostolice şi să ajungă în scurtă vreme în fruntea acţiunii de refacere a unităţii Ortodoxiei, după ce îşi reîntregise turma credincioşilor prin readucerea la dreapta credinţă a celor 10 milioane de greco-catolici răpiţi de Vatican cu 350 de ani în urmă.

Biserica Ortodoxă Rusă a iniţiat Consfătuiri şi conferinţe între Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale – Consfătuiri şi Conferinţe în cadrul cărora s’a evidenţiat unanima dorinţă a închegării unui front ortodox, menit să sporească prestigiul Ortodoxiei în lume şi să opună rezistenţă puternică acţiunilor duşmănoase desfăşurate de Vatican. Cârmuitorii Bisericii Ortodoxe Ruse au putut relua legăturile străvechi cu celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale; Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a putut face vizite frăţeşti altor Patriarhi otrodocşi şi a avut posibilitatea – datorită deplinei libertăţi şi ajutorului acordat de Guvernul Sovietic, în fruntea căruia s’a aflat Iosif Vissarionovici Stalin – să primească la Moscova vizita a numeroşi Întâistătători şi Patriarhi ai celorlalte Biserici Ortodoxe; Biserica Ortodoxă Română a avut bucuria să primească cu dragoste frăţească, pe Prea Fericitul Patriarh Alexei al Moscovei şi al întregii Rusii şi să transmită Bisericii-soră din Uniunea Sovietică, solia dragostei, prin răposatul Patriarh Nicodim şi prin Noi inşine, în mai multe rânduri. Legătura dragostei în Hristos s-a restabilit astfel între Bisericile Ortodoxe surori, datorită iniţiativei Bisericii Ortodoxe Ruse, care se bucură de cea mai deplină libertate în Statul Sovietic. Consfătuirea Pan-Ortodoxă ţinută în vara anului 1948 la Moscova, a făcut să răsune în toată lumea cuvântul Ortodoxiei, chemând la acţiune împotriva celor ce uneltesc războaie de distrugere, conştiinţa întregii creştinătăţi.

Au urmat Consfătuirile din 1950-1951 – tot la Moscova -, unde s-au lansat alte Apeluri către lumea creştină, pentru apărarea Păcii. În 1952, toate Cultele religioase din U.R.S.S. au ţinut o Consfătuire istorică, cu răsunet în toată lumea, îndreptând chemări la luptă pentru Pace către clericii şi credincioşii tuturor credinţelor religioase din lume.

Pentru conformitate: revista “Biserica Ortodoxa Romana”, nr. 2-3/1953 pag. 137-143

sursa: https://roxanaiordache.wordpress.com.../#comment-6784