În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

O sa va spun o povestea reala doamna,ca sa intelegti mai bine.Strabunicul meu,taran simplu,a cazut la Marasesti.Pentru asta Regele,dupa razboi,i-a dat strabuncii mele un pogon de pamant.Ea,femeie singura,l-a muncit,ajutata si de rude,cum a putut ea,astfel incat fata ei,bunica mea,a ajuns sa aiba studii superioare in Bucuresti,din munca mamei ei.Cand a venit colectivizarea strabunica inca mai traia,era foarte in varsta.Cand au vrut sa-i ia acel pogon s-a s-a dus in mijlocul lui si le-a spus jandarmilor ,,Nu-mi luati pogonul lu' Ion.Barbata-miu a murit pt tara".Au vrut sa bage baioneta-n ea si i l-au luat.A murit de inima rea,fara sa zica nimic,fara sa se revolte contra lui Dumnezeu.A tinut in ea pana s-a stins ca o lumanare.Inainte sa moara i-a spus buncii mele ,,Mama,cand puteti,sa luati inapoi pogonu lu Ion,ca am platit cu sange pt el mama".Pe bunicul meu,absolvent de Drept si avocat,l-au luat noaptea din casa,de langa bunica mea si din fata copiilor(mama si unchiul meu)intre baionete,l-au batut si l-au tarat afara din curte in catuse desi luptase pe front,in Al Doilea Razboi Mondial.Bunicii mei,o traditie de familie,aveau cai.Le-au impuscat caii in fata lor si le-au distrus toata casa,toata munca lor.Cand il tarau pe drum,in catuse,pe bunicul meu,bunica a fugit dupa el cu o punga cu haine si paine.Un jandarm i-a aruncat punga si i-a dat un picior aruncand-o pe bunica mea in sant,in timp ce restul ii scuipau si ii bateau sotul in fata ei.Copii pe atunci, mama si unchiul meu erau pe prispa si plangeau.

Pe bunicu l-a denuntat un evreu caruia ii salvase viata dar care fiind santajat a depus un denunt calomnios.La proces evreul a vrut sa recunoasca tot,dar nu a mai fost lasat.Imediat dupa razboi,daca dorea,bunicul meu putea pleca in Germania definitiv.A vrut sa ramana aici.L-au inchis foarte multi ani,la Aiud si apoi la Canal.I-a dat Dumnezeu zile sa scape.Cand era inchis bunicii mele i-a fost transmisa de catre Securitate o scrisoare in care i-se spunea ca a murit.Bunica si-a crescut singura copii in podul unei scoli pt ca i s-a spus in batjocora ca fiind ,,intelectuala" sa cunoasca si ea munca de jos a poporului.Ziua preda in clasa si noaptea statea in pod,vara si iarna,cald si frig,singura cu doi copii.A avut doar o valiza de haine,atat.In rest le-au luat tot,astea nu sunt povesti.Dupa ani si ani,cand bunicu a iesit din inchisoare,arata diferit.Era un om cam la 1,95 si 100 si ceva de kg cand intrase,o forta a naturii,poate si asta l-a salvat alaturi de credinta-n Dumnezeu.Cand a iesit avea 61 de kg,era numai piele si os iar la fata nu-l mai recunoasteai.Cand a intrat pe ulita,bunica era in curtea scolii.Nu l-a recunoascut.Cand bunicu a strigat-o pe nume si si-a dat seama cine este a lesinat.

Din munca lor ulterioara,fara sa mai fi avut niciodata ce au avut,mama si unchiul meu au facut amandoi facultatea in Bucuresti. Bunicu manca odata pe zi ca sa stranga bani pentru ei.Dupa Revolutie nici pensie de detinut nu i-au dat motivand ca s-au pierdut registrele unde era el inscris si nu se poate demonstra.Nu a dat statul in judecata,a tacut si a tinut in el.Bunica a murit asa cum a trait,muncind in curte.Bunicu a apucat,cand i-a venit ceasul,sa ne cheme pe toti nepotii lui,sa ne spuna ce avea de spus.Eu eram cel mai mare si va pot spune ca a murit iertand pe toti care i-au facut rau si impacat cu Dumnezeu.

Dupa Revolutie toti din neamul meu,impreuna,cu multe stradanii,dureri,sacrificii,am recuperat tot ce ni-se luase si era al nostru de drept,prin munca si sacrificiu.Tot.Dupa trei generatii am strans impreuna ce ne fusese furat.Primul lucru pe care l-am recuperat a fost ,,pogonul lui Ion".Mama,dupa ce l-am castigat inapoi,s-a dus la Marasesti,unde este trecut si numele strabunicului meu pe tabelele de marmura alba,a ingenunchiat si plangand i-a spus ,,Bunicule Dumnezeu a facut dreptate.Odihneste-te in pace".

Va las pe dvs sa va ganditi la sensul celor scrise mai sus si eu va doresc,din inima,ca Dumnezeu sa va intareasca in orice incercare prin care ati trece.