Sfântul Ierarh Ignatie Brianceaninov Despre iubirea de aproapele
"Ce poate fi mai minunat, mai desfătător decât iubirea de aproapele?A iubi este o fericire, a urî este un chin.
Toată Legea și prooroci, stau în iubirea către Dumnezeu și către aproapele.
Iubirea către aproapele este calea care duce la iubirea către Dumnezeu. Căci Hristos a binevoit a se îmbrăca tainic în fiecare aproape al nostru, iar în Hristos este Dumnezeu (1 Ioan).[Să nu crezi, preaiubite frate, că porunca iubirii de aproapele a fost prea apropiată inimii noastre căzute: porunca este duhovnicească, iar pe inima noastră au pus stăpânire trupul și sângele; porunca este nouă, iar inima noastră -veche.
Iubirea noastră firească a fost vătămată de cădere; ea trebuie omorâtă -Hristos o poruncește - pentru a putea agonisi din Evanghelie iubire sfântă către aproapele, iubire în Hristos.Însușirile omului nou trebuie să fie toate noi; nici o însușire veche nu i se potrivește.
Căderea a supus inima stăpânirii sângelui și, prin mijlocirea sângelui, stăpânirii stăpânitorului acestui veac. Evanghelia slobozește inima din această robie, din această silnicie, și o aduce sub călăuzirea Sfântului Duh.
Sfântul Duh ne învață să iubim pe aproapele în chip sfânt.Iubirea aprinsă, hrănită de Sfântul Duh este foc. Prin acest foc se stinge focul iubirii firești, trupești, stricate de căderea în păcat. (Scara, Cuvântul 15, cap. 3).]"Cel ce spune că poate avea pe amândouă aceste iubiri se amăgește pe sine însuși", a spus Sfântul Ioan Scararul (Cuvântul 3, cap. 16).
Adevărata iubire de aproapele se întemeiază pe credința în Dumnezeu, "Ca toți să fie una", a strigat Mântuitorul lumii către Părintele Sau, "după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una" (Ioan 17, 21)Fă pentru cei pe care îi iubesti ceea ce poți să faci folositor și ceea ce este legiuit; dar totdeauna să îi încredințezi lui Dumnezeu - și iubirea ta oarbă, trupească, nesocotită se va preface, încetul cu încetul, într-o iubire duhovnicească, înțelegătoare, sfântă.
Iar dacă iubirea ta este o împătimire ce se împotrivește legii, atunci s-o lepezi ca pe o urâciune.
Atunci când inima ta nu este liberă, acesta este un semn al împătimirii. Atunci când inima ta este înrobită, acesta este semnul patimii nebunești, păcătoase.
Iubirea sfântă este curată, liberă, întreagă în Dumnezeu. Ea este o lucrare a Sfântului Duh, care lucrează în inimă în măsura curațirii acesteia."
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|