Din povestea firului de ceapă eu n-am înţeles că mântuirea ar putea fi câştigată aşa. E o pildă, din care reiese că respectiva femeie nu s-a mântuit, fiind trasă în jos tocmai de egoismul care o şi trimisese în iad, nefiind capabilă de jertfă de sine în favoarea celorlalţi, care doreau şi ei să scape de chin. Dacă i-ar fi lăsat şi pe ei să urce, cu siguranţă firul acela de ceapă nu s-ar fi rupt.

Tot aşa şi cu cea de-a doua poveste: nu trebuie căutat în ea adevăruri dogmatice. Trebuie extras doar înţelesul moral, şi anume cât de rea şi drăcească este mândria şi cât de dumnezeiască este smerenia. E un exerciţiu de imaginaţie: cum ar fi dacă dracii şi-ar cere iertare.