Sfantul Luca al Crimeei - Puterea inimii (Duh Suflet Trup)
Link direct pentru fisier in format HTML:
http://ia700801.us.archive.org/18/it...reaInimii.html
Link direct pentru fisier in format PDF:
http://ia600805.us.archive.org/21/it...ereaInimii.pdf
"
Plantele, cu întreaga lor făptură, percep cu aviditate (pasiune, lăcomie) lumina, aerul, umiditatea, de care depinde întreaga lor viață. Ele se bucură de vânt, de lumină, de rouă, de ploaie, deci simt izvoarele lor de viață. De ce dar să nu admitem că ele percep și simt viu aceste izvoare ale vieții și ale bucuriei lor - foarte probabil, în mod absolut diferit decât omul sau animalele, care nu au nevoie necondiționată de lumină ca plantele? Plantele, poate mult mai intens decât animalele, simt caracteristicile cele mai fine ale solului, în care atât de bogat sunt ramificate rădăcinile lor, de care, la fel ca și de lumină și de aer, depinde viața lor. Știm noi oare cât de selectiv își aleg din sol diferite plante substanțele hrănitoare necesare anume lor și nu altor plante? Oare nu este neîndoielnic că, pentru aceasta, plantele trebuie să fie înzestrate cu o sensibilitate aparte, care le lipsește animalelor și oamenilor? (Fechner. Gustav Theodor Fechner a trăit între anii 1801-1887 și a fost un psiholog german. El este fondatorul psihofizicii).
„Nu trebuie să considerăm nervii drept un substrat indispensabil vieții duhovnicești. Corzile sunt «nervii» viorii și ai pianului. Însă și fără să aibă strune, instrumentele de suflat produc o muzică minunată. Plantele nu au un sistem nervos vegetativ - fără de care la om și la animalele superioare este imposibilă desfășurarea proceselor de digestie, respirație, metabolice - și totuși, aceste procese au loc și la plante” (Fechner).
Dacă întoarcem o frunză de viță de vie cu partea inferioară către lumină, atunci ea se va răsuci cu îndârjire ca să expună la lumină partea sa superioară.
Instinctele de mișcare sunt uimitoare la plantele cățărătoare. La început, planta crește în înălțime, apoi își îndoaie [îndreaptă] tulpina pe orizontală și descrie un cerc, căutând sprijin. Cu cât mai lungă crește tulpina, cu atât mai larg este cercul pe care îl descrie, iar dacă planta nu își află sprijin, înaintează mai departe. În cele din urmă, tulpina nu mai rezistă propriei sale greutăți, cade pe pământ și începe să se târască, în căutarea unui nou suport pentru cățărare. Însă și în acest caz se conduce după principiul selectivității, căci planta nu se va înfășură în jurul suporturilor anorganice sau organice moarte, ci întotdeauna în jurul plantelor vii, de care se încolăcește cu aviditate (lăcomie), căci rădăcinile sale aflate în pământ vor muri repede și ea se va lipsi de hrană, pe care mai târziu o va absorbi prin papile din planta pe care se cațără.
Sunt cunoscute manifestările de somn ale plantelor, când frunzele se îndoaie sau se pliază, florile își pleacă [înclină] corola și se închid. Minunat sunt coordonate mișcările pistilului unor flori pentru fecundarea cu polen.
[...]
De la clasa protozoarelor se ramifică două lumi grandioase de ființe vii: ale plantelor și ale animalelor. Complexitatea lumii vegetale a ajuns până la forme uimitoare, ca florile minunat mirositoare, palmierii și chiparoșii eleganți, măreții cedri de Liban, stejarii puternici și arborii sequoia, care trăiesc până la trei mii de ani. Comparativ cu acestea, par cu totul neînsemnate forme primitive ca polipii, holoturiile (castraveții de mare), stelele de mare și viermii, și ar fi ciudat să recunoaștem însuflețirea acestor forme inferioare de viață animală, dar cu toate acestea să nu recunoaștem însuflețirea formelor vegetale superioare sau chiar grandios organizate.
Este cu totul neîndoielnic că întreaga lume vegetală și animală e înzestrată cu darul primordial al Duhului Sfânt - duhul vieții.
Pentru majoritatea naturaliștilor, sunt absurde și sinistre învățăturile vitaliștilor și ale neovitaliștilor despre noua putere de viață. [vitalismul este un curent idealist în biologie conform căruia în organisme sunt forțe supranaturale care dirijează procesele biologice]"
http://ro.wikipedia.org/wiki/Informa..._genetic.C4.83
Informația genetică
Prin informație genetică se înțelege informația codificată în materialul genetic cu care este înzestrat orice organism viu, (unicelular sau pluricelular) de pe planeta noastră. Totalitatea informației genetice dintr-un organism se numește genotip.
Informația genetică este stocată în structura macromoleculară complexă a acidului dezoxiribonucleic (ADN), care este prezent atât în nucleul fiecărei celule (ADN nuclear care are rolul principal în stocarea informației genetice) dar și în afara acestuia (ADN extranuclear). [4]
Întreaga cantitate de material genetic dintr-un organism se numește genom. Există un genom nuclear și un genom celular. Genomul nuclear este reprezentat de una (la procariote) sau mai multe (la eucariote) macromolecule de ADN bicatenar denumite cromozomi. Numărul acestora este o caracteristică de specie, fiind același pentru toți indivizii unei specii și pentru toate celulele somatice ale unui organism.
ADN-ul reprezintă moștenirea biologică a unui organism și controlează dezvoltarea, reproducerea și auto-repararea acestuia. Pentru realizarea acestor procese este necesară transmiterea informației genetice ce se realizează prin copierea ADN-lui în proteine și alte produse. Copierea se face în două etape, transcripție și translație (la eucariote există o etapă intermediară de eliminare a intronilor):
transcripția constă în preluarea informației genetice a unor porțiuni din ADN de către o moleculă a așa numitului ARN mesager - ARNm;
translația constă în traducerea pe baza unui cod, numit cod genetic, a secvenței de baze azotate (ce reprezintă informația genetică preluată prin transcripție) într-o secvență de aminoacizi ( molecula de ARNm este „citită” de către niște organite celulare numite ribozomi, alcătuite din ARN ribozomal – ARNr - și alte biomolecule, și, pe baza informației conținute, este sintetizată din aminoacizi individuali catene polipeptidice ce includ și proteinele);
Codul genetic este universal, fiind același pentru toate organismele vii, în sensul că el face ca fiecărei secvențe de trei baze azotate (denumite codon) să-i corespundă un anumit aminoacid. Ultimele cercetări au pus totuși în evidență câteva excepții de la universalitatea codului genetic.
Pe macromolecula de ADN, care conține un număr extrem de mare de nucleotide, există între câteva mii și câteva sute de mii de secvențe polinucleotidice, numite segmente, care codifică sinteza unor proteine sau a altor biomolecule. Aceste segmente (ce sunt subdiviziuni ale cromozomilor) se numesc gene structurale. În afară de acestea mai există și alte tipuri de gene (gene operatoare, gene reglatoare, promotor) cu rol de reglare a activității genelor structurale (reglaj genetic).
Absența unui mecanism care să poată inversa direcția acestui proces de la proteine către ADN stă la baza faptului că experiența pe care un organism o câștigă în timpul vieții nu poate fi moștenită de ființele biologice.
Alterările apărute în transmiterea informației genetice între generații duc la mutații genetice și acestea la selecția naturală. [5]
Ansamblul însușirilor morfologice, fiziologice și biochimice ale unui individ, rezultate din interacțiunea genotipului cu mediul se numește fenotip. Diferitele caractere individuale sunt rezultatul interacțiunii informației genetice din moleculele de ADN nuclear și extranuclear cu condițiile de mediu. Cercetările recente au scos în evidență faptul că aceste interacțiuni nu sunt suficiente pentru a explica toate caracterele individuale, deci mai trebuie să existe undeva un stoc de informație. Unii cercetători încearcă să identifice noi structuri informaționale biomoleculare, în timp ce alții sunt de părere că
această informație ar putea avea un suport de o altă natură (de natură spirituală). Deocamdată nici una din aceste versiuni nu a fost demonstrată, dar cercetările continuă.
Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.