Citat:
În prealabil postat de Kronos
Doamnă, rinichii mei sunt donați doar dacă eu am acceptat în prealabil ca în caz de moarte cerebrală să fie donați. Informația asta se va găsi pe card doar dacă ea există.
Vedeți cât de adânc înrădăcinat este complexul românului (fie de superioritate, fie de inferioritate) în conștiința dvs. (în cazul dvs. de inferioritate)? Eu nu am spus nici că suntem inferiori, nici că suntem superiori. Vreau doar să nu ne mai uităm în stânga sau în dreapta și să ne pierdem timpul comparându-ne cu alții, ci să-l folosim cu ingeniozitate pentru că, la nivel de individ, nu suntem cu nimic diferiți față de americani, germani sau ruși. Se găsesc printre noi oameni la fel de creativi și geniali ca și printre ei. Problema ține de psihologia poporului român ca națiune care are teama asta constantă că e mai prejos și nevoia permanentă de atenție și confirmare din partea celorlalți. Mai bine ne-am chinui să ne ridicăm singuri din țărână și după ce-am făcut-o să-i lăsăm pe alții să ne aprecieze când e de apreciat. Dar asta pornește de la individ căruia nu-i mai pasă de capra vecinului și nu mai așteaptă ajutor pentru că lui îi e prea lene să gândească sau e prea timid să acționeze.
|
Nu ne ridicam din tarana luandu-ne carduri de sanatate, ci infiintand intreprinderi rentabile si incheind contracte avantajoase pentru statul roman.