Citat:
În prealabil postat de Florin-Ionut
Salut Florine,
Acest citat ne învață că pe lîngă rugăciune trebuie să lucrăm faptele dragostei, făcînd astfel voia Tatălui. Simpla rugăciune cu cuvîntul, cu buzele, nu este de ajuns.
Problema este că singurul mijlocitor între Dumnezeu-Tatăl și oameni este Omul Iisus Hristos. El este Rațiunea tuturor lucrurilor, fără ajutorul Lui nu putem face nimic, cu atît mai mult nu putem accede la despătimire sau la mîntuire. Deci explică-mi te rog, unde în teologia budistă mahaiana scrie că Hristos este Fiul Lui Dumnezeu Unul-născut, unde scrie de Jertfa Lui răscumpărătoare, unde este dată măcar o trimitere la Sfintele Scripturi creștine?
Eu am senzația că tu confunzi imaginația cu credința însăși. În rugăciune nu trebuie să ne imagimăm cum este Dumnezeu, cum arată Iisus Hristos sau lucruri de felul acesta. Imaginația este periculoasă deoarece lăsată liberă poate duce la gînduri de hulă care pe mulți părinți îmbunătățiți i-au surpat aruncîndu-i în deznădejde, ei neștiind cum să le stea împotrivă. Intervine aici rolul icoanelor care ne dă o idee schițată (numai la ortodocși) asupra înfățișării Domnului Hristos, a Sfinților, a Îngerilor, chiar și despre anumite evenimente importante.
Noi trebuie să avem credința că Dumnezeu există, că este în Treime de o Ființă, că Iisus Hristos este Cel ce S-a jertfit pentru noi șamd. În rugăciune însă există ispita teologhisirii, adică putem aluneca ușor din rugăciune în meditație asupra anumitor probleme dogmatice sau de orice fel ce ține de teologie. În Sfînta Tradiție, parcă și Părintele Cleopa tratează acest aspect al ispitelor subtile care intervin între noi și Dumnezeu cînd vrem să ne rugăm. Eu unul cred că nu ai citit suficient din Filocalie ca să vezi răspunsul Sfinților la probleme de acest gen.
Imaginația e una, credința și dogmatica e alta. Rugăciunea necesită doar credință și speranță că așa va fi. Iar cînd Îl rogi pe Domnul să te miluiască și să te mîntuiască, știe el mai bine cum fără să-ți imaginezi tu detaliile.
Nu am înțeles ce este a schimba sinele cu ceilalți.
De remarcat că există mai multe sensuri ale cuvîntului "lume". Tu înțelegi lumea ca natură, fenomene, totul-înconjurător, în Biblie lumea înseamnă pe de o parte răul infiltrat în creație, iar pe de altă parte oamenii. Pe de o parte trebuie să urîm răul, pe de alta trebuie să iubim necondiționat creaturile Domnului.
"Daca cel ce aspira la mantuire nu crede ca Iisus este Dumnezeu, nu poate patrunde esenta virtutilor dumnezeiesti si ramane gol, fara focul nematerial al iubirii." - Păi nici o religie necreștină nu mărturisește asta. Nici măcar religia islamică. Dacă tu ai convingeri personale care invocă o astfel de credință - e cazul tău particular și nu se poate automat generaliza.
"A intelege budismul nu inseamna negarea crestinismului." Corect. A înțelege budismul e una, pe cînd a încerca sincretisme budisto-creștine este cu totul altceva.
|
----------------------------------
Sensul primului raspuns era: "
oricine indeamna la dragoste pentru semeni iL marturiseste, in fapt, pe Hristos - pentru ca Hristos este dragoste de oameni".
Se pune intrebarea: poate un crestin sa-si iubeasca aproapele pentru ceea ce este aproapele, fie el si dusman - direct, intim - fara sa-si relationeze afectul in mod proxy la porunca sau exemplul Lui Hristos?
Cand iubesti cu adevarat pe cineva, gandul nu face ocoluri, nu se ancoreaza in perceptia si modul de gandire al altora.
Apropierea de celalalt este fara interpuneri mentale rationale - este o miscare de atractie simpla si spontana a inimii.
-----------------------
Referitor la imaginatie:
Chiar daca o icoana este schitata cu sobrietate sau este viu colorata - din punct de vedere psihologic - impresionarea mintii se produce in ambele cazuri, cu efecte in plan cognitiv-afectiv mai mult sau mai putin diferite.
Insa, in ambele cazuri mintea primeste
informatie vizuala care sustine ulterior din punct de vedere mental, sub forma de
imaginatie remanenta, un complex de trairi evlavioase.
Nu este corect sa se afirme ca in primul caz nu este vorba de imaginatie, dar in al doilea da.
In fapt, in crestinism rugaciunea se face
CU IMAGINATIE, chiar daca aceasta este mai subtila (fara forme mentale descriptive) pentru ca mintea este concentrata la
intelesul cuvintelor rugaciunii si
prezenta Lui Iisus.
Rugatorul crestin ca si alti rugatori de alte confesiuni "
isi imagineaza ca este in prezenta Lui Dumnezeu" si "
isi imagineaza ca rugaciunea ii este ascultata, ca asa va fi". Este un "decor" creat voluntar-imaginativ in forul interior cu fiecare plecare a genunchiului la rugaciune.
Este o imaginatie axata cu preponderenta pe sensul cuvintelor, mai sobra, fara detalii plastice proeminente. Rugaciunea este o "drama" intr-un context mental interpersonal schitat sumar in zona abstractului.
In crestinism nu sunt indicatii psihologice cum poti sa te rogi de fapt
FARA IMAGINATIE. Acest aspect vroiam sa-l subliniez.
Daca este
FARA IMAGINATIE nu poti fi ispitit de teologhisire in rugaciune - teologhisirea hranindu-se ea insasi din
IMAGINATIA SENSURILOR CUVINTELOR.
Budismul invata in mod ireprosabil, corect, perfect valid si nemincinos modul cum mintea se poate ruga fiind complet curata de orice farama de IMAGINATIE.
----------------
"
Schimbarea sinelui cu ceilalti" este o realizare spirituala exceptionala (realizata doar de Bodhisattvasi) in care sinele celorlati devine sinele tau, iar sinele tau este micsorat pana la nimicnicie.
Cu alte cuvinte "ceilalti" devin "Eu".
Ceilalti devin obiectul iubirii si nu actualul sine, care este iubit in prezent.
In crestinism nu sunt indicatii psihologice obiective, instructiuni in afara dogmei, la cum se ajunge la o astfel de realizare spirituala.