Dragostea este miezul cunoasterii stiintifice veritabile. Multumesc Bunului Dumnezeu ca mi-a dat sa cunosc aceasta!...

Exista in procesul cautarii "necunoscutei" care il obsedeaza pe cautator (si hai sa ne gandim de pilda la Newton, sau la matematicianul Abel, care mie imi e foarte drag si il consider pur si simplu sfant, sfant in mod categoric - o viata de o curatenie totala, ca a oricarui sfant, o jertfire cutremuratoare a sanatatii, tineretii, casatoriei, operei chiar!, o gingasie si delicatete cum doar sfintii au si multe nevointe - totul pentru o integrala, acolo, din pricina careia l-au injurat generatii intregi de elevi si studenti in matematica...), un timp mai scurt sau mai lung (de obicei sunt ani de pasiune totala, o veritabila nebunie in ochii omului obisnuit, chiar si in ochii psihiatrilor obisnuiti...) cand creatorul este "incercat" cumplit de Creator. Cum vine asta?

Pur si simplu cercetatorul veritabil se afla in lepadare de sine, in asceza inalta, in "lasa toate ale tale"... Nu, nu posteste (decat daca e membru practicant al Bisericii...) in felul in care o facem noi, desi e drept ca uneori uita cu zilele de hrana... NIci nu doarme, tot cu zilele... Nici viata sexuala nu are uneori, cu lunile, cu anii, desi e de obicei barbat sanatos si chiar chipes/dotat (uita inclusiv de ziua nuntii!...), uita si de copii si de toate. Uita de sine si traieste doar in lumea cautarii sale. E posedat domnule, ca sa mai...:) Ajunge deseori sa arate ca un schivnic si daca nu ar fi apartinatorii sa ii poarte de grija, s-ar imbolnavi din pricina neglijarii propriei persoane si ar fi la un pas de moarte. De fapt uneori s-a chiar intamplat...

Care-i poanta? Exista oare un spil undeva? DA! Exista de fapt o multime, cunoscute de cei care au avut vreodata o legatura cat de mica cu creatia sau caer au studiat cartile serioasa din domeniul creatologiei (eventual jurnalele de bord ale creatorilor sau barfele oarecare ale multimii de gura-casca, in care se strecoara mult adevar, deseori).

Poanta e aceasta lepadare... Psihologic se poate aproxima in genul unei teorii a lui Jean Piaget: asimilare si acomodare (mecanismele adaptarii inteligente).
Oamenii sterili (mediocritatile savante ale domeniului cunoasterii, de care ne impiedicam la tot pasul in universitati, sorbone si academii) asimileaza fapte, date, informatii, orice de pe lumea vazuta si nevazuta la PROPRIA LOR IGNORANTA MANDRA, la cateva istete sclifoseli mintale sau traznai de-a binelea (vezi aberatiile New-Age, cea mai buna dovada de pseudo-stiinta, in fapt un terci confuz si aberant de cuvinte si mari stalcieli ale unor idei prost intelese) pe care le-au pescuit din adincul tulbure al mintii lor imbibate cu alcool, droguri si alte ingrediente. EI CAUTA SA ADAPTEZE LUMEA CREATA DE DUMNEZEU LA PROPRIA LOR JUCARICA MINTALA...

Creatorii veritabili fac invers: cauta SA SE LEPEDE DE ORICE PREJUDECATA PERSONALA SI PRIVESC CU OCHI DE COPIL INOCENT SI CU DISPOZITIA TOTALA DE A SE DESPARTI DE SINE INTRU PARTASIA CU ADEVARUL.
Ei nu adapteaza creatia Domnului la ei insisi, ci dimpotriva, se adapteaza pe ei, se modeleaza si se re-nasc (in toata fiinta!, constient si inconstient, pana in fibra ultima a inimii, pana la ultima respirare..., pana la transpiratie, la urina, la saliva...) la TAINA LUMII LUI DUMNEZEU. Sunt curati de orice urma de orgoliu, de orice pretentie, de orice nemultumire. Se supun cu toata fiinta "prazii" pe care o "vaneaza"... Iubesc cu patima de nespus obiectul cautarii lor...

De aceea, numesc acest efort uluitor: dragoste. Iar viata lor e o continua declaratie de dragoste facuta LUI DUMNEZEU prin intermediul pasiunii lor pentru lucrul mainilor Domnului.

Doar in astfel de oameni, vazind totala lor dedicare (unii au fost si mai sunt muritori de foame) si umilinta totala in fata nenumaratelor persecutii, Domnul daruieste Pacea unei picaturi de veritabila cunoastere umana. Ce simt ei atunci... gasim in scrierile din domeniu si, uneori, chiar in marturiile cuviosilor nostri rugatori... Rog a se cerceta/verifica aceasta!



P.S. Stiu de la martori oculari, fosti studenti, ca Parintele Staniloae era considerat pur si simplu nebun, nebun de balamuc, in anii cand lucra intens la Filocalia. Nimeni nu il mai pricepea, era de-a dreptul incoerent, pierdut, dus cu totul in fraze ininteligibile, intrucat CREA SUB OCHII LOR, in amfiteatrul care azi ii poarta numele... Teologhisea, in fapt. Poate acum se intelege in ce sens era "nebunia" minunatului nostru Teolog: Parintele crea! Lucra dumnezeieste, la modul cel mai propriu, in Duh! Traducerea Filocaliei este un act de creatie veritabila, din acelasi aluat ca si "scrierea" Evangheliilor. Sunt convins. "Cred!"...:)

P.P.S. Adevaratii creatori in stiinta sunt, asadar, intimi ai Domnului. Exclus sa nu Il cunoasca pe Dumnezeu, exclus sa nu Il iubeasca!