 
 					 					 				                   			 			 		
          		 			Corul de copii și tineret „Symbol” al Patriarhiei Române caută noi  membri. Concursul de admitere se va desfășura la Facultatea de Teologie  Ortodoxă din București, sâmbătă, 22 septembrie 2012, de la ora 12:30. 
„Copiii trebuie să pregătească câteva cântece, iar mai departe rămâne ca  noi să verificăm urechea muzicală, simțul ritmic și deprinderile  muzicale de solfegiere”, a declarat pentru TRINITAS TV, Diac. Prof. Jean  Lupu, dirijorul Corului „Symbol”.
Corul de copii și tineret „Symbol” al Patriarhiei Române, înființat în  anul 1990, și-a lansat, luna aceasta, cel de al 12-lea său compact disc:  Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Acesta cuprinde, în principal,  cântări de Nicolae Lungu și Dumitru D. Stancu, dar și câte o piesă de  Gheorghe Cucu, Constantin Arvinte și Dragoș Alexandrescu.
Protagoniști sunt, pe lângă cor și dirijor, Părintele Zaharia Matei de  la Biserica Domnița Bălașa din București și Părintele diacon Ciprian  Matei de la Catedrala Patriarhală.