Citat:
În prealabil postat de PetruD
Cugetand acum cateva zile la cele sfinte si la om, am ajuns sa imi pun o intrebare: Este un pacat sa fii fericit (in sensul de vesel, spontan, saltaret, ca fel de a fi) ?
Eu de felul meu sunt o fire sociabila dar trista, ganditoare si foarte multi oameni imi zic mereu ”De ce esti mereu posomorat?”, ”Ce ai de esti suparat tot timpul?” ... exista oameni care au mereu un zambet pe buze si sunt mai mereu veseli ... este un pacat? Eu stau mai mereu posomorat pt ca socotesc ca nu prea am motive pt care sa fiu fericit ... la cate prostii am facut la viata mea, si daca uit pt o clipa de prostiile mele, imi aduc aminte de nefericitele gafe ale altor oameni din jurul meu, mai ales oameni dragi, si ma intristez iar pentru ei ... si apoi ma gandesc ... oare monahii care se roaga fara intrerupere sunt fericiti? Cel putin in viata asta nu par ... Cat despre mine eu aproape mi-am insusit tristetea asta ca parte din personalitatea mea... insa nu stiu daca e bine ...
Va cer asadar sfatul. Va multumesc dinainte.
|
Dumnezeu insusi ne indeamna la fericiere,la a ne bucura de viata ce ne-a daruit-o.Fericirea cea adevarata este numai in credinta si apoi in dragoste pentru semenii nostri.Fericirea interioara trebuie sa fie si pe fata ta,altfel este numai o masca,nu o afisezi tu ci se afiseaza singura!Da-i voie sa erupa,sa infloreasca natural si nu vei mai fi posomorat pentru ca pacatele tale le-ai "incredintat Domnului si el le-a dat la spate si nu-si va mai aminti de ele" iar tu te vei simti cu adevarat usurat chiar daca"ele vor ramane pururea inaintea ta",cum spune Psalmistul.Cine iubeste pe Domnul cu adevarat nu poate fi trist!Fi vesel deci!