Necredincioşii în Dumnezeu nu pot avea parte de Taina lui Dumnezeu, în care nu cred. Cu necredincioşii nu e cu putinţă viaţa curată. Prin răbdarea chinuirii de la ei, pot fi biruiţi de Dumnezeu şi înviaţi din moartea în care trăiesc. Căci câtă vreme sunt numai trup, sunt printre morţi şi când află dspre Dumnezeu şi suflet, invie din morţi şi încep pocăinţa. Ajutaţi-le, răbdând toate de la ei, dar împotriviţi-vă păcatului, chiar dacă ar fi aceasta o mucenicie neîntreruptă. „Femeia să se teamă de bărbat” când Hristos este capul bărbatului, dar când capul lui e păcatul şi „Dumnezeul lui e stomacul”, n-are ce sfat e mântuire lua de la dânsul. Fără Hristos este mort, iar sfatul morţilor duce la moarte; acolo să nu mergeţi. De morţi să nu aveţi teamă. De cei ce nu se tem de Dumnezeu, nici voi să nu aveţi teamă. Toată teama să vă fie de păcat, căci pe aceasta au avut-o şi Sfinţii.

Aşadar să ne împotrvim păcatului, nu să ne lăsăm mereu amăgiţi de scuza neputinţei a uneia dintre părţi sau mai rău a ambelor. Nu spun că nu trebuie să existe înţelegere sau derogări, dar astea în situaţii mai delicate, nu oricând. Dacă noi vrem cu adevărat binele soţului şi al nostru, mai de folos este să încercăm să-l îndreptăm, iar îndreptarea nu o faci prin a-i satisface mereu poftele, când el are chef, căci prin aceasta amândoi vor slăbi. Mai de folos este ca cel tare să rămână tare şi să-l tragă şi pe cel slab după el. Nu invers, cum de cele mai multe ori se întâmplă, asta şi din cauza că mulţi trăiesc cu FALSA impresie că în cadrul nu familiei nu există desfrânare, iar posturile sunt lăsate doar pentru înfrânare de la mâncare, ci înfrânare de la orice plăcere.