[florin.oltean75]

Toate sadhanele / liturghisirile budiste (concentrari si extaze) sunt anvelopate in practica refugiului.

In scripturi este scris:
Fara refugiu nu este protectie,
Fara refugiu nu vine binecuvantarea,
Fara binecuvantare nu este patrundere,
Fara patrundere nu este eliberare.

Toate formele de concentrare budiste sunt impachetate in constientizarea refugiului.
Fara refugiu este ca si cum cineva ar porni la lupta fara armura, fara nicio protectie.
Unul ca acesta este lesne ranit si omorat.

Refugiul poate fi de doua feluri, functie de motivatia cu care spunem aceasta mica rugaciune: refugiu solitar / namo aurasa sau refugiu bodhisatvic / namo bodhi


Varianta hinaianica a refugiului namo aurasa:

namo budha – ma refugiez in budha (caut scapare in Domnul) cu constientizarea in momentul rugaciunii doar a propriei salvari (aurasa mukti - eliberare solitara)


Varianta mahaianica a refugiului namo bodhi:

namo budha – ma refugiez in budha impreuna cu toate fiintele samsarice (inrobite).

Aceasta forma de refugiu deci include si o rugaciune pentru salvarea tuturor fiintelor mama cu inima patrunsa de compasiune.


Pentru ca aceasta rugaciune sa fie autentic mahaianica, constientizarea celorlalte fiinte samsarice se face cu unul din cele doua tipuri de bodhicita, de mai jos:

- navika bodhicita - “bodhicita barcagiului”: ma salvez in acelasi timp, impreuna cu toate fiiintele, calatorim impreuna spre tarmul eliberarii
- avipala bodhicita – “bodhicita pastorului” ; mai intai sa fie salvate toate fiintele, iar ultima mantuita sa fiu eu.


Nucleul bodhicitei este aspiratia puternica de salvare a tuturor fiintelor-mama, fara exceptii - ama mukti.


Cele doua forme de bodhicita, navika si avipala, sunt facsimiluri ale bodhicitei care are are intradevar putere de salvare raja bodhicita – bodicita regeasca, fiind cultivata asiduu de Bodhisattva in practica zilnica.