Mie imi vine greu sa cred ca intrarea in viata de familie, prin casatorie, este o ispita. Cred ca un lucru al firii (iar instinctul care duce la reproducerea vietii tine de fire, precum si iubirea dintre barbat si femeie tine, pana la un punct, tot de fire - mai mult nu poate fi decat prin Taina) nu este prin natura lui o ispita. Daca ar fi, atunci formularea Bisericii ar fi fost alta... Vedem insa ca Biserica inalta unirea barbatului si a femeii la rangul de Sfanta Taina.
Apostolul zice "bine ar fi.." si Insusi Domnul face referiri clare legat de casatorie (amintind intr-un loc desfranarea iudeilor...), ca sa nu mai pomenesc de prima minune savarsita tocmai la nunta...

Singura chestiune delicata o vad la aceia care au vocatia clara a vietii monahale, vocatie vadita de timpuriu. Acestora, da, atractia casatoriei le poate fi ispita. In rest, dimpotriva, ispita este sa ne amagim cu ganduri straine in loc sa invatam cum sa ne apropiem de sexul opus si sa cautam partenerul randuit de Dumnezeu pentru viata de familie. Si sa ne oprim la el, desigur...

Dar dragostea dintre barbat si femeie este un ocean de necuprins... Bine este noua sa nu tinem barcuta pe la maluri si sa nu ne impotmolim in smarcuri periferice... Adica, in definitiv, in egoismul propriu si in infantilisme.
Poate fi ceva mai frumos decat daruirea jertfelnica, din tot sufletul, fata de perechea ta in cadrul familiei binecuvintate de Domnul?
Abstinenta periodica asa cred ca e bine sa fie interpretata si traita: ca un prilej de a purta dragostea pentru partener si pentru Dumnezeu la un nou nivel, mai bogat in daruire, mai plin de simtaminte si fapte duhovnicesti, mai aproape de Dumnezeu.