S-au adunat peste 100 de pagini in care sectantii sunt ignorati.
Ce am invatat eu din experienta in legatura cu acest subect este ca imi e si frica sa spun ce am invatat, ca daca vede vreunul ce am scris si dupa aia cine stie ce patesc in viata reala.
Concluzia mea trista a fost ca este mai bine sa fie ocoliti. Nu stiu pe internet, dar in viata reala am observat tendinta lor la manipulare, la interpretare prin scoatere din context si distorsionare a celor spuse pentru a obtine un anumit inteles, zambetul mieros pe care ti-l adreseaza si vorba blanda si calda, tonul vocii extrem de placut in timp ce pe la spate te foarfeca in zeci de bucati mici, lipsa de raspuns la intrebari directe sau raspuns fentat (si nu ma refer aici la intrebari legate de religie pentru ca nu mi-as permite sa intru intr-un subiect unde sunt eu insami novice), tacere indaratnica sau pur si simplu absenta in momente in care ai cea mai mare nevoie de un umar, dispret fata de icoane in care nu vad decat niste poze sau, mai rau, idoli, ura aproape manifesta impotriva ideii de spovedanie la preot.
Nu inteleg de ce aceasta atitudine, nu inteleg de ce atata perfidie sub zambete calde si voce "hipnotica".
Prefer asprimea cu care ma cearta duhovnicul meu, dar care are urmari bune in viata mea de toate zilele, zambetului discret dispretuitor al sectantului care imi face rau cu buna stiinta pentru ca, dupa aceea, sa ridice din umeri spunand ca nu a fost vina lui, ba chiar se mira si nu intelege de ce s-a intamplat asa ceva.
Pur si simplu mie imi este frica de sectanti.
|