Deși au trecut mai bine de 3 luni de la operație, nici acum nu se poate deplasa, ci este imobilizată la pat. Din acest motiv, Nicoleta nu mai poate merge la liceu să predea și, evident, nu mai primește salariul, fiind în situația de a se descurca doar din pensia ei de handicap (din care casa de pensi îi oprește 100 de lei pe lună, n-am înțeles exact din ce motiv, din cauza unei probleme de birocrație) și din pensia foarte mică a mamei ei, care suferă de diabet și are nevoie zilnic de insulină. Din cauza acestor probleme medicale și financiare, colega noastră nu s-a putut înscrie anul acesta nici la masterat, ceea ce a întristat-o enorm fiindcă, dintr-odată, a rămas fără nicio activitate (nu mai are nici ore la liceu ca profesoară de română, nu merge nici la masterat la Teologie) și o descurajează, o deprimă ideea că va sta un an întreg în casă, fără să facă nimic. În afară de perspectiva descurajantă a unui an din viață pierdut, o îngrijorează și ideea că, anul viitor, când nădăjduiește să fie complet refăcută și să se poată deplasa, nu va putea urma cursurile de masterat în teologie, pentru că taxa este foarte mare pentru ea. Fără masterat și fără absolvirea nivelului 2 al modulului psihopedagogic, va putea preda Religie doar la școala generală, ceea ce este foarte complicat, pentru că ea predă Limba română la liceu (când a absolvit Facultatea de Litere, încă nu avea probleme cu piciorul, astfel că a reușit să-și termine liniștită și masteratul) și îi va fi greu să meargă la liceu pentru orele de Română și în altă parte, la o școală generală, pentru a preda Religie.
Acum, Nicoletei nu-i mai ajung banii nici pentru medicamente, nici pentru lemne (locuiește la curte) și... nici chiar pentru curentul electric. Situația este foarte dificilă și, din acest motiv, așa cum am scris în mesajul precedent, are mare nevoie de ajutorul nostru (de data aceasta, nu doar spiritual, ci inclusiv financiar).
Dragi colegi de forum, Dumnezeu ne-a dăruit șansa de a ajuta o persoană credincioasă, licențiată în Teologie, care suferă foarte mult.
Vă propun ca fiecare dintre noi s-o ajutăm atât cât ne este cu putință. Știu că, în această perioadă de criză economică, celor mai mulți dintre noi ne-ar fi foarte greu să dăm sume mari de bani, dar punând fiecare cât poate (unii mai mult, alții mai puțin, alții foarte puțin), o vom putea ajuta să depășească aceste momente critice și, în primul rând, să-și poată procura medicamentele necesare, până când nu ajunge la alte complicații. Dacă fiecare dintre noi va gândi că ceilalți vor rezolva problema, atunci Nicoleta va rămâne în aceeași situație... Fiecare dintre noi poate face puțin, dar împreună putem foarte foarte mult! Știu că pe forum sunt înscriși mulți creștini autentici, care au răspuns în mod practic la apelurile umanitare de aici. Haideți să ne dovedim și de data aceasta dragostea pentru Domnul nostru Iisus Hristos ajutând, atât cât putem, o persoană care crede cu tărie în El și care are nevoie de noi!
Hristos în mijlocul nostru!
__________________
"Duh este Dumnezeu și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." (II Cor3, 17)
"Pentru Tine trăiesc, vorbesc și cânt!" (Sf. Grigorie Teologul)
"Dați-mi-L pe Hristos și aruncați-mă în iad!"
"Acesta este unul dintre motivele pentru care eu cred în creștinism: e o religie pe care n-ai fi putut-o născoci." (C. S. Lewis)
Câteva gânduri scrise de mine:
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iis...-duhovniceasca
|