[Mosh-Neagu]

Pacatul, oricare ar fi el, ramane pacat. Nuanta de interpretare este discutabila. Problema apare in momentul in care omul pacatuieste cu buna stiinta. Adica el stie ca ceea ce urmeaza sa faca, este cumva impotriva voii lui Dumnzeu si totusi, din anumite motive, o face. Si-abia acum urmeaza "judecata": ce motiv are sa savarseasca acest pacat? Placerea impreunarii? Este Dumnezeu impotriva acestei placeri, atat timp cat ea are loc intre doua persoane unite in fata Sfantului Altar? Daca omul nu face din asta un mod de "dezmat" sau exces de zel, si daca e constient de pacatul sau si se roaga sa-i inteleaga Dumnezeu sufletul si sa-l ierte, eu nu cred ca se pune problema nemantuirii, mai ales daca se spovedeste regulat. Probabil de aici si ideea de "toleranta" din partea duhovnicilor, care si ei sunt tot oameni. In plus mai exista si cazuri prin care protectia este obligatorie: din anumite motive, femeia nu are voie sa mai aiba copii fiindca este in pericol de moarte; unul dintre parteneri are virusul unei hepatite sau a altei boli la care este imun, dar il poate transmite, etc, etc. Sa inteleg ca in aceste cazuri, se impacheteaza "sculele" si se pun in pod? Asta este voia lui Dumnezeu? De aceea spuneam chiar in primul mesaj de pe acest topic: in alta parte trebuie sa cautam inainte de orice. Abia cand am rezolvat toate celelalte probleme legate de patimi si slabiciuni, de ura si rautate, de barfa, de manie, de invidie, de nerabdare, si cate alte adevarate pacate care ne osandesc dar pe care noi nici macar nu le observam, abia atunci sa vedem cum ne impacam cu gandul impreunarii fara de pacat. Pana atunci este ca si cum am vorbi despre facultate pe cand suntem abia la grupa pregatitoare (clasa 0 mai nou) la gradinita.