Citat:
În prealabil postat de ovidiu b.
Hai să te văd cum mai comentezi și ceea ce ce spune Pr Arsenie Papacioc? Și el este ecumenist?
– În Biserica Catolică, am înțeles că nu mai există epicleza. În azima și în vinul lor mai există Hristos?
– Dacă îmi îngăduiți, dacă ar fi posibil să întreb pe Hristos lucrul acesta, v-aș spune.
Catolicii sunt foarte vinovați, pentru că 1054 de ani am fost împreună. S-au făcut Sinoadele Ecume-nice și ultimul a fost la anul 787. S-au făcut șapte Si-noade Ecumenice care au stabilit dogmele despre Mântuitorul, despre Duhul Sfânt, despre Maica Dom-nului, despre firile și puterile Mântuitorului. S-au stabilit toate aceste lucruri împreună cu ei. De ce s-au despărțit la anul 1054? Și au început cu interpretări proprii. Au schimbat Crezul. Nu sunt eretici pentru noi, pentru că au șapte Taine; cum le au ei, cu aspectele lor simbolice – dar le au.
Dacă n-ar avea aceste șapte Taine ar fi eretici. Este numai o greșeală confesională. Dar ne despart foarte importante lucruri de dogmă.
Referitor la sfinții catolici, ei nu făceau dog-matică când trăiau. Dacă am face o comparație între Sfântul Serafim de Sarov și Sfântul Francisc de Assisi, ei erau sfinți prin rugăciune, prin lipsuri extra-ordinare, nu vorbeau de rău. Ei rămân de valoare.
|
Eu am dat ce spunea Parintele Arsenie Papacioc in legatura cu ecumenismul si cu catolicismul. Gasesti de exemplu in cartea "Singur ortodoxia", e si pe net:
http://www.sfaturiortodoxe.ro/singur-ortodoxia/
In acest citat era interesant pasajul chiar de dinainte: "Nu! Mantuire este doar in Biserica Ortodoxa, in Hristos. Si se pune problema chiar a Bisericii Catolice."
Apoi spune ca si catolicii au Taine, dar simbolice (asta inseamna ca sunt fara fond). Apoi mai spune ca au erori dogmatice. Erorile dogmatice sunt de fapt erezii. Unii ierarhi si chiar duhovnici folosesc cuvinte mai putin dure, ca sa nu apara conflicte. Dar unii spun si lucrurilor pe nume si chiar ei sunt canonizati (de exemplu sf. Iustin Popovici).
In cartea data de mine parintele Arsenie aproba ce spune sf. Iustin, la care s-au raporta multi din duhovnicii nostri (par. Cleopa chiar s-a dus la el sa il sfatuiasca daca sa se duca in Muntele Athos).
Mai e un aspect, cu trecerea timpului unii inteleg mai bine unele probleme si isi mai nuanteaza parerile. De exemplu par. Staniloae spunea ceva despre ecumenism cand era putin mai tanar si am vazut ce spunea cand era batran. Inainte de revolutie oamenii nu aveau acces la informare ca astazi.
Uite ce spune Parintele in acea carte, care e mai recenta (e un interviu):
E intrebat daca e Biserica Ortodoxa si BC, sau mai multe si spune: " Este și inutil să mai discutăm chestia asta, că nu putea să fie împărțită Biserica, pentru că Hristos a spus: "Eu sunt Calea, Adevărul și Viața", adică: nu e Cale nu e mergere, nu e Adevăr nu-i cunoștere, și dacă nu-i Viață nu-i viețuire; și nu poate să fie alt Adevăr decît numai Hristos, nu poate să fie împărțit acest Adevăr."
" Deci s-a stabilit lucrul acesta: Biserica nu poate să fie împărțită; acesta ar putea să fie răspunsul la întrebare: niciodată nu poate să fie împărțită Biserica, dar există erezii."
Adevărul este Hristos, Biserica Ortodoxă. Cuvîntul ortodox asta înseamnă.
Biserica și-a pierdut unitatea ținînd cont de numărul de credincioși, dar nu unitatea în funcție de Adevăr; Adevărul nu poate să fie împărțit; că
s-au rupt de Adevăr este altceva.
Nu există tîrg în materie de Adevăr! Ca să putem face o împăcare, o unitate, trebuie să negustorim: lasă tu, las și eu. Ce să lăsăm noi? Nu se poate pune problema -
"o iota, o cirtă cine lasă din tot ce spun Eu",acesta își pierde mîntuirea; este neapărat problema asta care se pune. Nu avem ce discuta decît dacă veniți înapoi!
Nu-i asa ca e mult mai transant acum, cand se apropia de ajungerea in Rai?
Uite ca am gasit si pasajul cu Vaticanul, ca nu mai stiam cine l-a spus:
"I-am spus unui băiat care făcuse Teologia sau o termina, pasionat de lucruri mai "exotice" - acesta mi-a zis: "mă duc la Roma cu gîndul să combat catolicismul" - și i-am spus: ascultă, numai clădirile cînd le-oi vedea te catolicizezi, cum ai intrat în Roma. Ei s-au organizat acolo, se motivează, dar se motivează fals. "
Despre ecumenism: "Nu este o creație a masoneriei, este o creație a dracului."
Despre Sfantul Iustin: "A fost un om de mare valoare bisericească acest Iustin Popovici; am toată admirația. Dumnezeu l-a scos pe Iustin Popovici care a fost o figură și continuă să fie.
Și să știți că unul din meritele lui este că a fost erou și a spus Adevărul fără teamă; nu a fost un molîu să pună problema numai științific. A fost un trăitor și a susținut Adevărul cu curaj. "
Despre Papa: "Mai întîi de toate aș fi cu inima ortodoxă, cu prezență ortodoxă și am mai spus: "am fi foarte bucuroși dacă ați veni la Ortodoxie, înapoi"; fără condiții. Am spus: nu există tîrg în materie de Adevăr. "
Despe dialog: "A venit chiar El, ca să nu se mai pună în dubiu, pentru că Dumnezeirea a știut că vor fi dezbateri și vor fi schimbări, dar a precizat: "cerul și pămîntul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece"[25]; și cuvintele acestea sunt: "o iota sau o cirtă de veți schimba din ce am hotarăt Eu, mic se va chema"[26] - adică nu se va mîntui; zice și Sfîntul Ioan Gură de Aur[27].
"Și înger din cer de va veni și vă va învăța altceva decît vă învăț eu: anatema."[28] (spune Apostolul Pavel).
" Ce înseamnă erezie?
arhimandrit Arsenie:
Despărțire de dogmele creștine, chiar și de o singură dogmă."
Mai departe spune ca catolicismul este o erezie.
Iustin Popovici mi-a plăcut foarte mult dar, mai mult decît atît, pune problema și ca un erou, nu ca un milog; nu face discuție în materie de Adevăr.
Iustin a avut foarte mare dreptate în tot ce a făcut; și a prezentat ca un revoluționar creștin, n-a prezentat ca un profesor de la catedră: "treaba voastră dacă nu credeți", el impunea; seamănă nițel cu Ioan Gură de Aur ca metodă, la măsura fiecăruia.
În afara Bisericii, a trupului lui Hristos, mai sunt taine?
arhimandrit Arsenie: Nu; în afară de Biserică, adică de harul preoției, nu se poate face.
Pentru că, dacă se mîntuiesc, la ce mai discutăm greșelile lor și rămîn așa cum sunt ei; și atunci ce ne mai certăm?
Dar greșelile lor trebuie să mă pună în situația de a gîndi, pentru că spune Mîntuitorul: "cine va schimba unele dintre acestea prea mici mic se va chema"[12], nu se va mîntui. Și ei au schimbat aceste lucruri, deci mă îndoiesc de mîntuirea lor.
Sfinția voastră, este un cuvînt, spune Mîntuitorul: "în Casa Tatălui, Meu multe lăcașuri sunt"
arhimandrit Arsenie: Aceste locașuri sunt consi-derate după gradul de trăire, de împlinire privind Adevărul; asta este, nu altceva pentru că, dacă sunt mai multe locașuri, își fac loc și adventiștii, de ce nu? Dar își fac loc, dacă vrei așa, chiar și turcii și își fac loc toate religiile pentru că sunt locașuri multe acolo; nu?
Am fost una și am rămas cu Hristos; n-am schimbat nimic din ce ne-a vorbit El, deci El este ortodox.
Se poate spune despre Bisericile Ortodoxă și Catolică că sunt Biserici surori? Referitor la termeni.
arhimandrit Arsenie: Ascultă, e inutil; repetăm mereu lucrurile astea. Suntem frați, dar nu în Adevăr. "Drag mi-e Platon, dar mai drag mi-e Adevărul". Numai în Adevăr e unitate; dacă nu e Adevăr nu e unitate.
Și pe urmă, ca să se apere, trebuie să mă facă pe mine habotnic, nepoliticos, necivilizat, neoccidentalizat; ei, știi, ia uite!
Se cade automat dacă nu susții Adevărul. Dacă ești în erezie intri de la sine în blestem, nu mai este nevoie să te anatemizeze cineva.
A apăra Adevărul este un erou al Adevărului, pentru că altfel ar însemna să ne tremure mîna pe sabie, pe sabia Adevărului; nici o biruință nu va fi cu mîna tremurînd.