[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Marcus Aurelius

Domnule Dragomir,
În accepţiunea mea nu e o rectificare a doua afirmaţie pe care am făcut-o, cum că „pun mare preţ pe Scriptură”, după ce, în prealabil formulasem „preţ suprem pe Scriptură” – nici nu m-am gândit la nuanţarea pe care o faceţi dvs., aşa că, spre luminarea asupra afirmaţiilor mele, spun că prin „mare preţ pe Scriptură” nu am anulat prima afirmaţie "preţ suprem pe Scriptură". Chiar pun preţul suprem pe Scriptură şi e un preţ mare – e cel mai mare!

Pe scurt, dv susţineţi că "preţ mare" şi "preţ suprem" sunt formulări echivalente. Altfel spus, pozitivul şi superlativul relativ reprezintă acelaşi grad de comparaţie. Nu este şi părerea mea, dar n-o să ne sfădim din această pricină. Oamenii susţin tot felul de lucruri deosebite, în mare măsură şi în funcţie de liceul la care au studiat limba română.

Apoi… poate sunt eu un pic mai tributar gândirii greceşti, dar nu am văzut în declaraţia dvs., cum că Biserica a existat înainte de Scriptură nicio demonstraţie că aşa ar fi într-adevăr. Biserica S-A BAZAT PE SCRIPTURĂ - vedeţi referirile şi bazele învăţăturilor propovăduite că sunt preluate de către apostoli din Scriptură la Conciliul de la Ierusalim (Faptele Apostolilor cap.15 – se face lumină acolo asupra unei greşite înţelegeri a spiritului unor pasaje din Scripturile pe care LE AVEAU. În vers.16-18, Iacov, care se pare că era lider al bisericii din Ierusalim, confirmă că ceea ce se întâmpla în comunitatea creştină de atunci era o împlinire a Scripturilor.), Pavel le vorbea oamenilor dovedindu-le cu Scripturile că ceea ce propovăduia el era adevărat şi avea fundament în Cuvântul lui Dumnezeu ( Faptele Apostolilor 17:2-3; 18:28), le vorbeşte credincioşilor în epistolele lui luând ca bază a Evangheliei Scripturile (Rom. 1:1-2; 1 Cor.15:1-5 – arată aici că Evanghelia pe care o propovăduieşte este “după Scripturi”, în sensul de “conform Scripturilor”; îi evidenţiază lui Timotei că Sfintele Scripturi pe care le cunoştea acesta din pruncie “pot să-ţi dea credinţa care duce la mântuire prin Hristos Isus”), de Apolo spune că era “tare în Scripturi şi “învăţa amănunţit pe oameni despre Isus” – F.Ap.18:24. Ba mai mult, chiar şi paragraful menţionat de dvs. din 2 Petru 3:15-16 face referire la oamenii care răstălmăcesc scrierile lui Pavel “ca şi pe celelalte Scripturi”). De-acolo, din Scripturi, şi-a extras fundamentele Biserica având o înţelegere mult mai clară a profeţiilor Scripturii (însuşi Hristos explică ucenicilor în drumul spre Emaus, după învierea Sa, tot ce se întâmplase, argumentând şi demonstrându-le CU SCRIPTURA!- Luca 24:25-27).

În majoritatea citatelor pe care le daţi, prin "Scriptură" se înţelege Vechiul Testament. La data la care Sfinţii Apostoli trimit scrisorile lor, la data la care Sf Luca a scris "Actele Apostolilor", niciuna dintre Evanghelii nu luase formă scrisă. Îmi place să cred că nu contestaţi şi acest lucru, pretinzând că vreun Apostol sau vreo Biserică Particulară căreia i-a scris a ţinut în mână vreo carte pe care scria "Evanghelia". Or, în absenţa caracterului scris, nu putem vorbi de Scriptură. Deci, în perioada apostolică, Biserica a funcţionat excepţional de bine fără Evanghelii, Acte, Corp Paulin, Corp Petrin, Revelaţie incluse în Scriptură. Tot aşa cum vechiul Popor Ales a urmat drumul său fără să aibă niciun Vechi Testament (Veche Scriptură), primele cărţi fiind scrise de Moise, la o dată considerabil ulterioară Legământului Abrahamic. Deci, creştinii au funcţionat fără "cartea lor", tot aşa cum şi evreii funcţionaseră fără "Tora", iar în acest lucru, ca şi în atâtea altele, vedem un antitip. Prin urmare, se poate să fii creştin fără Evanghelie în formă scripturistică, aşa cum se poate să fi aparţinut la ceea ce a fost "religia cea adevărată" fără Torah.

Cât despre Predanie, nici pomeneală de dogmatizare a primilor creştini după aşa ceva (poate mă înşel eu!...). Ba mai mult, dacă ar fi să merg până la capăt, Hristos are de condamnat Predaniile care nu aveau suport scripturistic – „pentru ce calcă ucenicii Tăi predania bătrânilor? Căci nu-şi spală mâinile când mănâncă” (predanie fără fundament biblic!), iar Hristos le concluzionează „aţi desfiinţat cuvântul lui Dumnezeu în folosul predaniei voastre”, (Matei 15:1-9) iar în concluzia discuţiei El adaugă „degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti.” De aici se vede că problema închinării defectuoase era sorgintea umană a învăţăturilor după care trăiau.

Şi totuşi, primul Conciliu pe care l-a ţinut Biserica Universală, acela de la Ierusalim, chiar asta a făcut: a dogmatizat. Ambele variante, şi aceea că putem mânca porc, precum şi aceea că porcul era interzis, puteau fi susţinute (şi probabil că au fost susţinute) cu argumente din Scriptură, ultima chiar cu mai mult temei decât prima. Dar, potrivit dogmei hotărâte atunci, prima variantă a fost adoptată. Şi astăzi, ca şi atunci, în baza Scripturii se poate susţine orice. Practica protestantă ne demonstrează clar acest lucru, dacă privim la pulverizarea diverselor variante ale protestantismului, deşi toate pretind a avea aceeaşi unică sursă: Scriptura. Cu Scriptura un luteran vă demonstrează că un copil poate fi botezat, cu fix aceeaşi Scriptură un baptist vă demonstrează că un copil nu poate fi botezat. Cu Scriptura un adventist vă explică că Ziua Domnului trebuie să fie sâmbăta, cu aceeaşi Scriptură un penticostal vă arată că trebuie să fie duminica. Prin urmare, nu Scriptura, ci altceva trebuie să fie "autoritate supremă". Altfel spus, avem nevoie de o autoritate care să ne lămurească privind însăşi Scriptura. Dar care să fie această autoritate ? Este autoritatea pe care a lăsat-o Cristos pe pământ: aceea a apostolilor şi a urmaşilor lor legitimi, până în zilele noastre. De unde ştim că a lăsat această autoritate apostolilor ? Din Scriptură, acolo unde îi investeşte. De unde ştim că asemenea mare autoritate se transmite şi nu a murit odată cu ultimul apostol ? Tot din Scriptură, de acolo de unde ni se arată că un nou apostol e investit de ceilalţi, la o dată la care Isus nu mai era lângă ei în trup. Ajungem la ceea ce mereu am spus: cercetând Scriptura, punând pe ea "mare preţ", ori chiar şi "preţ suprem" sau chiar făcând din ea sursă unică a Sfintei Doctrine, ajungeţi cu necesitate la subiectul topicului: la a cunoaşte "care este cea mai bună religie".

Legat de diacronia evangheliilor. (...)

Problema este importantă, dar irelevantă pentru ACEST topic. Există destule informaţii, chiar şi pe net, care vă vor arăta că varianta pe care am enunţat-o, aceea că prima Evanghelie este cea a lui Matei, este cel puţin sustenabilă, dacă nu probabilă.

Deja am atins parţial şi ultimul punct abordat de dvs.- poruncile lui Hristos. Când spun “ale lui Hristos” afirm paternitatea lor hristică, nu petrină ori augustiniană, ori tertuliană, ori tomistă. Poruncile Lui nu-s “în linii mari cele din Biblie”, ci sunt “cele din Biblie” –“n-adăuga nimic la cuvintele Lui ca să nu te pedepsească şi să fii găsit mincinos”. Dacă cercetăm în amănunt în raportul biblic, putem observa că referirea la Cuvântul lui Dumnezeu Îl are în vedere pe Hristos şi Scriptura sau, mai bine şi complet zis, pe Hristos cum este El descoperit şi confirmat de Scripturi. Iar apostolii, sub influenţa Duhului Sfânt (şi la Cincizecime, şi mai apoi- F.Ap.cap. 8, 10, 13 etc) propovăduiau acelaşi Cuvânt al Domnului – nimic diferit de învăţătura pe care a dat-o Hristos şi e revelată în Cuvântul Său (logic!). Ba mai mult, Pavel spune la un moment dat “dacă cineva dă o învăţătură străină şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos, şi de învăţătura ce duce la evlavie, este plin de mândrie şi nu ştie nimic, ba încă are boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din care se naşte pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele, zadarnicele ciocniri de vorbe ale oamenilor stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr şi care cred că evlavia este un izvor de câştig. Fereşte-te de astfel de oameni.”
Inutil să menţionez cât de limpede este mesajul, cu condiţia ca noi să fim sinceri cu el şi să nu încercăm a-l înghesui în şabloane şi preconcepţii, ci a ne lăsa învăţaţi şi modelaţi de frumosul şi curatul Cuvânt revelat.

Faceţi aici o dezvoltare a punctului dv de vedere iniţial, acela despre care am spus că este protestant, lucru care v-a supărat. Vedeţi dv, noi nu suntem Religia Cărţii, suntem Religia Vieţii. Iar "Viaţa" este Cristos. Cum operează "Viaţa" ? Prin oameni. Desigur, nu prin toţi oamenii, ci prin acei oameni ai lui Cristos cărora El le-a dat autoritate. Fără o înţelegere a problemei autorităţii apostolice în Biserică, care nu este ASEMENEA, ci este IDENTICĂ (=aceeaşi) cu autoritatea lui Cristos în Biserică, se ajunge la brambureala protestantă, în care fiecare, ţinând Scriptura în mână, se crede şi preot, şi apostol. Cu autoritate conferită de Cristos, Biserica lui a dogmatizat. Tocmai v-am arătat că a făcut asta la primul ei Conciliu Ecumenic când a tratat o problemă despre care Învăţătorul nu vorbise nimic. A făcut asta şi mai apoi. Ştim nu numai că Sf Fecioară a fost fecioară înainte de a-L naşte pe Isus (lucru sustenabil cu Scriptura), dar ştim cu certitudine dogmatică ca A RĂMAS fecioară şi după aceea, lucru care nu are nici cea mai mică acoperire în Scriptură. Mai ştim multe, multe alte lucruri tot pe această cale. A crede că Isus a dat apostolilor de atunci o autoritate pe care nu o mai au cei de acum, înseamnă a nega promisiunea lui Isus de a asista mereu Biserica prin Spiritul Sfânt. În ultimă instanţă, înseamnă a nega Scriptura.

Închei “Epistola lui Marcus Aurelius către Mihnea Dragomir…şi către cititorii de pe forum” cu respectul cuvenit unora care sunt “împreună moştenitori” ai făgăduinţelor cereşti, dorindu-vă multă pace şi har de la Cel ce ţine în mâna Sa toate lucrurile! [/quote]