Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Formulați întrebări punctuale și am să încerc să vă răspund. Atâta cât am priceput eu din ce m-a învățat Biserica Catolică și atâta cât știe ea însăși. Fiindcă un lucru e limpede: în ceea ce privește Ultimele Realități, nici Biserica nu poate răspunde la toate întrebările. Ea ne poate învăța ceea ce a primit la rândul ei, ca revelație dumnezeiască. Și ceea ce, prin efortul rațiunii umane (mai limitată în această privință decât în oricare alta) socotește drept probabil. Numai în primele cazuri, cel al descoperirilor dumnezeiești, avem certitudine dogmatică, care e certitudinea absolută a credinței (sententia de fide divina sau de fide apostholica, după caz), pe când în cealaltă situație vorbim de concluzii ale unor minți luminate (sententia de fide definita). Rangul unei învățături (care corespunde "gradului ei de certitudine" ca să spun așa) e un subiect despre care am mai vorbit tangențial, deși ar merita un topic dedicat. Pe acesta, deocamdată atât.
În ceea ce privește faptul că sufletul omului, odată creat, este indelebil (nu poate fi extinct, aneantizat, distrus în realitatea lui obiectivă), acesta este un adevăr de nivel dogmatic. Altfel spus, mai degrabă ne îndoim că soarele ar străluci decât să ne îndoim de asemenea adevăr. Se cheamă "dogma nemuririi sufletului". E ceva atât de banal pentru credință, încât a ajuns subiect de vorbire în glumă, ca atunci când auzim "la ce te gândești ?" "La nemurirea sufletului".
|
O sa incerc sa formulez cateva intrebari (nu toate) - desi, trebuie sa spun ca nu stiu cat de mult imi veti putea dumneavoastra raspunde, fiind catolic. Trebuie sa va spun ca in ceea ce priveste existenta purgatoriului in care credeti dumneavoastra sunt foarte sceptica, dar, daca veti veni cu argumente convingatoare .... o sa incerc sa fiu deschisa.
Cele doua variante pe care le-am postat eu sunt despre parerea: ortodocsilor si a adventistilor (caci ele erau dezbatute aici).
- Pe de-o parte, fiind nascuta intr-o familie ortodoxa, stiam de obiceiurile de a face pomeni, parasase s.a.m.d., insa adevarul e ca bunica mea (o femeie de la tara) nu a stiut niciodata sa imi explice motivul, spunandu-mi ca "ii da mortului" : un cort, scaun, masa, haine, mancare, apa, etc. - ca sa aiba pe lumea cealalta. Nu puteam sa nu ma intreb ce fel de Dumnezeu este acela care daca, sa zicem ca moare un om bun dar care nu are urmasi, il lasa sa traiasca in viata vesnica fara strictul necesar....
- Cautand explicatii, am gasit asa cum ati vazut, acel articol - care banuiesc, dupa denumirea site-ului (sfaturi ortodoxe) ca este o parere oficiala a Bisericii Ortodoxe (iar daca nu e asa, as vrea sa stiu care e) si, sincera sa fiu, am fost foarte surprinsa intrucat nu erau explicatiile la care ma asteptam. Astfel, o sa punctez mai jos cateva chestii care mie mi se par .... ne-ortodoxe:
* "Cand veni ceasul mortii mele, duhurile cele rele ma inconjurara din toate partile. [...] Eram nimicita de groaza cand, deodata, am vazut doi ingeri stand la dreapta patului meu si vederea lor imi dadu indrazneala. Abia atunci demonii se indepartara putin de patul meu. Unul din ingeri intreba cu manie pe demoni: "Pentru ce ajungeti voi intotdeauna inaintea noastra langa patul muribunzilor, pentru a inspaimanta si tulbura pe tot sufletul ce se pregateste a se desparti de trupul sau? " - Sincer, aceasta parte introductiva mi se pare desprinsa dintr-un film comercial .....Adica nu mi se pare credibila (Daca ar fi asa, ar insemna ca: ingerii rai sunt mai harnici decat cei buni, Satana are informatori mai buni decat Dumnezeu sau cine stie ce alte motive - de ajung tot cei rai primii?!)
* Personificare mortii - ma duce deasemenea cu gandul la imaginatia umana. Moartea NU este un personaj - sau cel putin, eu nu am citit niciunde in Biblie ca Dumnezeu ar fi creat un personaj cu numele asta.
* Partea cu vamile - ma duce cu gandul la mitologia greaca, unde lumea morților era bine delimitată de lumea celor vii, pătrunderea unui om viu pe tărâmul lui Hades fiind aproape imposibilă. Acest lucru s-a realizat însă, de câteva ori prin intermediul lui Heracles, dar și al lui Orfeu. Lumea morților era despărțită de cealaltă lume prin râul Styx, legătura fiind făcută printr-o barcă condusă de Charon. Grecii îngropau câteva monede împreună cu defunctul pentru a avea cu ce să îl plătească pe Charon, altfel mortul rămânea un an întreg pe mal, între viață și moarte.
* Presupunand ca nu imi pun intrebarile de mai sus si ca dau crezare faptului ca asa se intampla --> sa spunem ca inteleg toate obiceiurile de pana la 40 de zile, dar .... celelalte? (la 6 luni, 1 an, 2 ani ...7 ani)
Apoi, ma mai intreb:
- Pacatele spovedite - au fost sau nu iertate? Vor fi ele puse in balanta?
- Sa spunem ca eu ajung in Rai dar o persoana la care tin ajunge in Iad. Avand in vedere ca Lazar l-a vazut pe bogat in Iad, pot sa presupun ca si eu o sa ii vad pe cei dragi chinuindu-se? Daca da.... cat de fericita voi fi eu in Rai?
- Cat de corect este ca eu care am un numar mediu de pacate sa ajung in Iad, impreuna cu un criminal si violator in serie si impreuna cu un om bun (deci cu mai putine pacate ca mine) dar necredincios (sau, sa zicem ne-ortodox) si toti trei sa ne chinuim un timp infinit? Plus ca daca eu mor inaintea violatorului, ma voi chinui mai mult timp (adica inclusiv perioada cat el mai traieste pe pamant).
- In pilda cu bogatul si cu Lazar, Iisus ne spune ca nu exista nici o posibilitate ca bogatul sa fie scos din Iad si sa ajunga in Rai. Cum se potriveste acest lucru cu credinta ortodoxa despre rugaciunile si milosteniile pentru cei morti?
... si ar mai fi.... dar ma opresc momentan (ca sa pot pune intrebari si depre celalalt punct de vedere)