Sf.Siluan:Cum să păstrezi pacea sufletească în mijlocul smintelilor zilelor noastre
Domnul ne iubește, și deci putem de nimica să ne temem, afară de păcat, căci din pricina păcatului se pierde harul, iar fără harul lui Dumnezeu vrăjmașul vântură sufletul ca pe o frunză uscată sau ca fumul.
Toți voiesc să aibă pace, dar nu știu cum să o dobândească. Paisie cel Mare s-a mâniat, și a rugat pe Domnul să-1 izbăvească de mânie. Domnul i S-a arătat și I i-a zis: „Paisie, de voiești a nu te mânia, atuncea nimica să dorești, pre nimenea să urăști și să osândești, și nu te vei mânia”. Așa și tot omul, dacă își va tăia voia înaintea lui Dumnezeu și oamenilor, totdeauna va fi cu pace în suflet; dară cel ce iubește a face voia sa, niciodată va afla pacea. Sufletul ce s-a dăruit voii lui Dumnezeu ușor poartă toată durerea și toată boala, căci și în boală el se roagă și vede pre Dumnezeu: „Doamne, Tu vezi boala mea; Tu știi cât sunt eu de păcătos și de neputincios, ajută mie să rabd și să mulțumesc bunătății Tale”. Și Domnul ușurează boala, și sufletul simte ajutorul lui Dumnezeu, și este vesel înaintea lui Dumnezeu și mulțumitor.
Dacă te ajunge vreo nesosință, tu să gândești: „Domnul îmi vede inima, și dacă îi este bineplăcut, bine îmi va fi și mie, și celorlalți”, și așa sufletul tău pururea va fi în pace. Dar dacă cineva va cârti: „Asta nu-i așa, aia nu-i bine”, niciodată nu va fi pace în suflet, măcar de ar și posti și mult s-ar ruga.
Apostolii erau întreg dăruiți voii lui Dumnezeu; așa se păstrează pacea. Tot așa și toți marii oameni sfinți au răbdat toate scârbele, încredințându-se voii lui Dumnezeu.
Domnul ne iubește, și deci putem de nimica să ne temem, afară de păcat, căci din pricina păcatului se pierde harul, iar fără harul lui Dumnezeu vrăjmașul vântură sufletul ca pe o frunză uscată sau ca fumul.
Trebuie neclintit să ne amintim că vrăjmașii înșiși au căzut din mândrie, și că pe noi tot mereu încearcă să ne mâne pe aceeași cale, și pe mulți i-au înșelat. Dară Domnul au zis: „învățați de la Mine blândețea și smerenia, și veți afla odihnă sufletelor voastre”.
„O, Milostiv Doamne, dăruiește nouă pacea Ta, precum ai dat pacea Sfinților Apostoli: «Pacea Mea dau vouă».
Doamne, dă și nouă a ne îndulci de pacea Ta. Sfinții Apostoli au primit pacea Ta, și asupra întregii lumi o au revărsat, și mântuind norodul, nu-și pierdeau pacea, și întru dânșii ea nu se împuțina”.
Slavă Domnului și milosârdiei Sale, căci El mult ne iubește și ne dă pacea Sa și harul Sfântului Duh.
Cum să păstrezi pacea sufletească în mijlocul smintelilor zilelor noastre?
Judecând după Scriptură și după moravurile oamenilor de astăzi, noi trăim vremile de pe urmă, și totuși trebuie păstrată pacea sufletească, fără de care nu ne putem mântui, precum zicea marele rugător al pământului rusesc, Cuviosul Serafim. Câtă vreme trăia Cuviosul Serafim, pentru rugăciunile sale Domnul păzea Rusia; iar după dânsul s-a înălțat un alt stâlp ce ajungea de la pământ până la cer - Părintele Ioan din Kronstadt. Ne vom opri asupra lui: el este de-al vremilor noastre, și l-am văzut rugându-se, pe când pe ceilalți nu i-am văzut.
Ne amintim cum după Liturghie, când i-au adus calul și trăsura și el se așeza în ea, norodul 1-a împresurat, cerându-i binecuvântarea; și într-o astfel de învălmășeală sufletul îi era neîntrerupt în Dumnezeu, și într-o astfel de gloată el nu se risipea și nu își pierdea pacea sufletească. Cum ajungea el la aceasta? - iată întrebarea noastră.
Ajungea la aceasta și nu se risipea pentru că iubea norodul și nu înceta a se ruga pentru el Domnului:
„Doamne, dăruiește pacea Ta lumii Tale”.
„Doamne, dăruiește robilor Tăi Duhul Tău cel Sfânt, ca El să le încălzească inimile cu dragostea Ta, și să-i povățuiască întru tot adevărul și binele”.
„Doamne, voiesc ca pacea Ta să fie întru tot norodul Tău, pre carele Tu ai iubit până în sfârșit, și ai dat pre Fiul Tău cel Unul-Născut, spre a mântui lumea”.
„Doamne, dăruiește lor harul Tău, ca în pace și în iubire să Te cunoască și să Te iubească, și să zică asemenea Apostolilor pre Tabor: Bine este nouă, Doamne, a fi cu Tine”.
Astfel, neîncetat rugându-se pentru norod, el își păstra pacea sufletească; noi însă o pierdem, pentru că nu avem în noi dragoste către norod. Sfinții Apostoli, și toți Sfinții, doreau norodului mântuirea, și petrecând în mijlocul oamenilor, înflăcărat se rugau pentru ei. Duhul Sfânt le dădea puterea a iubi norodul; și noi, de nu ne vom iubi fratele, nu vom putea avea pacea.
Să cugete fieștecare la acestea.
(Arhimandritul Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, traducerea Ierom, Rafail Noica, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, pp. 335-337)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|