Cele două spice.
Cu omul bun și credincios se întâmplă ca și cu spicul plin.
Soarele coace spicul plin, pe când pe cel gol îl usucă. Așa și Dumnezeu: ajută pe cel credincios, îl "coace" în vrednicie și în credință, pe când cel necredincios se "usucă" în păcate, ajungând în netrebnicie.
Cum e mai bine?
Un necredincios era căsătorit cu o credincioasă.
Ei aveau o fată.
Într-o zi fata se îmbolnăvi greu și, simțind că se apropie moartea, luă într-o mână măna tatălui și în cealaltă pe a mamei.
Le zise:
- „Tată, tu m-ai crescut în necredință, tu mamă în credință. Dacă e să mor, întru care să mor?”
Tatăl, plin de căință și cu lacrimi în ochi, îi răspunse:
- „De este să mori, mori în credința mamei tale!”
fata s-a însănătoșit, iar tatăl s-a întors la credință.
„Mă tem că…”
Când pleca dimineața la treabă, omul acela, în loc de altă vorbă, zicea: „Mă tem că nu vom izbuti…”
Când începea să mănânce, își arăta îndoiala: „Mă tem că mâncarea aceasta are să-mi facă rău…”
Dacă un cerșetor întindea spre el mâna, omul nostru nu-i dădea nimic ci numai șoptea: "Mă tem că mă înșeală...” Iar când cineva îi vorbi despre mântuirea sufletului, el de asemenea îi răspunse: "Mă tem că-i o înșelare...
Până într-o zi, când preotul, stând cu el de vorbă, îi zise:
- "Dumneata spui aceste vorbe: "Mă tem că...” tocmai unde nu trebuie, și nu le spui unde trebuie.
- "Cum adică, părinte?”
- "Foarte simplu. Când tragi din țigară, când treci pe la crâșmă, când înjuri, când minți și în alte împrejurări ca acestea, nu zici: "Mă tem că…”, cu toate că tocmai atunci ar trebui să le spui...”
Și omul nostru a rămas pe gânduri din clipa aceea.
|