View Single Post
  #24  
Vechi 01.10.2012, 19:16:42
Decebal Decebal is offline
Banned
 
Data înregistrării: 19.07.2012
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.651
Implicit

Citat:
Parlamentul, Casa Națiunii

Prezența în Parlamentul ungar a celor aproximativ 300 de delegați ai Consiliului Național Secuiesc – care au depus în fața Sfintei Coroane jurământ pentru susținerea autonomiei Pământului Secuiesc – are o însemnătate simbolică și prin acest eveniment Parlamentul a devenit într-adevăr o Casă a Națiunii, potrivit președintelui Parlamentului, Kover Laszlo. După Trianon, cea mai frumoasă clădire a parlamentului a devenit casa țării ciuntite care a încercat și în perioada interbelică să reprezinte -și pe scena politică internațională – interesele părților de națiune rupte.

După război, însă, prin apariția dictaturilor comuniste în zona Europei Răsăritene, sub pretextul neimplicării în problemele interne ale altor țări, părțile de națiune rupte au fost neglijate, acest proces politic fiind continuat și de către guvernul condus de Medgyessy-Gyurcsany-Bajnai. In data de 5 decembrie 2004, cu ocazia zilei rușinii maghiare, noi, maghiarii de peste hotare, am fost practic excluși în totalitate din corpul națiunii maghiare.

Prezența Consiliului Național Maghiar în Parlamentul ungar vine în ajutorul remedierii acestei traume istorice. Prezența acestuia indică de asemenea faptul că actualul guvern și parlament ungar susțin programul autonomist al organismului de reprezentare a intereselor secuilor – și angajându-se să îndeplinească rolul de țară-mamă – și îl vor susține și pe plan internațional. Se speră că o bună ocazie în acest sens va fi faptul că Ungaria va prelua în scurt timp președinția Uniunii Europene. Kover Laszlo, care ocupă și funcția de președinte al Casei Națiunii, a evidențiat și includerea aspirațiilor Consiliului Național Maghiar în politica națională ungară.

In ceea ce privește înfăptuirea autonomiei teritoriale a Pământului Secuiesc, cei prezenți consideră că în aceasta constă garanția dăinuirii maghiare pe termen lung. Aceștia nu cer nici mai mult și nici mai puțin decât ceea ce li se cuvine conaționalilor europeni, în privința autonomiei.

Este important să evidențiem această idee, deoarece în timp ce noi ne angajăm, simbolic, în casa națiunii de la Budapesta, să susținem înfăptuirea autonomiei, aici, acasă, în aceste zile, proiectele referitoare la reorganizarea administrativă ar putea deveni proiecte de fărâmițare a Pământului Secuiesc. Încercări de acest gen se tot întreprind de 90 de ani încoace.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 6143 din 20.11.2010, autor Sylvester Lajos
sursa: http://www.ziaristionline.ro/2011/01...esus-de-orice/
Reply With Quote