Se spune că erau trei prieteni care își doreau să urce un munte pentru că în vârful lui trăia un bătrân plin de înțelepciune pe care își doreau să-l cunoască.
La un moment dat au ajuns la o răscruce, și fiecare a continuat să-și aleagă drumul după cum îl îndemna sufletul.
Primul a ales o cărare abruptă, ce urca drept către vârf. Nu-i păsa de pericole, dorea să ajungă la bătrânul din vârful muntelui cât mai repede.
A doua cale nu era chiar atât de abruptă, dar străbătea un canion îngust și accidentat, străbătut de vânturi puternice.
Al treilea a ales o cărare mai lungă, care ocolea muntele șerpuind în pante line.
După 7 zile, cel care urcase pe calea cea abruptă a ajuns în vârf extenuat, plin de răni sângerânde. Plin de nerăbdare s-a așezat să-și aștepte prietenii.
După 7 săptămâni, amețit de vânturile puternice care i se împotriviseră, ajunse și al doilea. Se așeză în tăcere lângă cel dintâi, așteptând.
După 7 luni sosi și cel de-l treilea, cu fața strălucindu-i de fericire, semn al unei profunde stări de liniște și mulțumire interioară.
Ceilalți doi erau furioși pentru că drumul lor a fost greu și au avut mult de așteptat, în timp ce drumul celui de-al teilea a fost o adevărată plăcere. Așa că l-au întrebat pe bătrânul înțelept care a ales cel mai bine.
- Ce ai învățat tu? îl întrebă pe primul.
- Că viața este grea și plină de pericole și greutăți; că este plină de suferință și adeseori ceea ce întâlnesc în cale îmi poate provoca răni; că, pentru fiecare pas înainte, trebuie să duc o luptă încrâncenată care mă sleiește de puteri. Așadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?
- Da! ai ales bine… Și tu, ce ai învățat? îl întreă pe al doilea.
- Că în viață multe lucruri mă pot abate din cale; că uneori pot să pierd drumul, ajungând cu totul altundeva decât doresc… dar dacă nu îmi pierd încrederea, reușesc până la urmă. Așadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?
- Da! ai ales bine… Și tu, ce ai învățat? îl întrebă pe ultimul.
- Că mă pot bucura de fiecare pas pe care îl fac dacă aleg să am RĂBDARE; că dacă privesc cu înțelegere, viața nu este o povară grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie să iau parte; că iubirea care mă înconjoară din toate părțile îmi poate lumina sufletul dacă îi dau voie să pătrundă acolo. Așadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?
- Da! ai ales bine…
Uimiți de răspunsurile bătrânului, cei trei prieteni au căzut pe gânduri. Și au înțeles, în sfârșit, că la orice răscruce POT ALEGE… iar viața fiecăruia este rezultatul alegerilor făcute de-a lungul ei.
Măcar pe undeva prin vreun colț de suflet… să mai găsim puțină răbdare, un strop de înțelegere… și poate iubire!
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|