Iata un prilej sa revin cu precizarea mea constanta: dogmele nu se "stiu" ci se traiesc. Ele nu sunt formule omenesti ci tainice continuturi ale vietii crestine. Se traiesc si se inteleg, in ghicitura, sau nu se cunosc deloc.

Dogma nu e ceva din afara, pe care il stim sau nu. Cand dogma a devenit "in afara", crestinul e mort duhovniceste. Asa cred.

Nu este deci relevant sa spunem ca un om stie sau nu stie dogmele. Viata evlavioasa/cu frica de Dumnezeu respira toate dogmele.
Restul e scolastica. Mandrie intelectuala si salt in pierzanie.
Cred cu tarie acest lucru, fara de care nimic nu mai are sens in vietuirea crestina.

P.S. Faptul ca exista carti de dogmatica este un fapt secundar vietuirii crestine, este cel mult un corolar. Important, dar secundar. Primeaza viata cu frica de Dumnezeu si despatimirea. Nu teologhisirea dogmatica, oricat de mestesugita ar fi ea. Dogmatica expune, orice-am zice, doar invelisul (haina, vestmantul) dogmelor. Miezul lor tainic este vietuirea in duh crestin, in Biserica (credinta, faptele, slujbele, Sfintele Taine - toate intercorelate). Fara acest miez suntem pe langa Cale, suntem pe aratura - deliram pur si simplu, eventual tindem spre Cale dar nu suntem inca.
Am marturisit zilele trecute opinia ca vorba cuviosului "Intra...! Tu esti Doamne?" bate toate discursurile teologice si toata dogmatica. Cu frica de Dumnezeu cred si acum acelasi lucru.