Aspiratiile lor sunt iluzii. Pe unii acele iluzii ii ajuta sa faca fata realitatii! Ofera un sentiment de importanta celor care si-au ratat viata! Nu e nimic rau in asta! Doar pentru astfel de oameni este buna religia adventista (si alte religii care ofera (auto)mantuire emotionala)!

Am vazut pe unii care nu au realizat nimic in viata lor si nu au cine sti ce educatie si care au ajuns la adventisti. Acesti oameni au gasit in doctrina adventista ceva care sa le ofere motive pentru a se crede mai buni decat altii! Simpla vanitate! E amuzant sa vezi cate un individ de felul asta atunci cand nu reuseste sa convinga un om mai educat de "adevarul" in care crede! El se consoleaza cu faptul ca si-a facut datoria fata de respectivul om si considera ca e treaba acelui om sa se decida daca vreau sa nu sa fie mantuit (pe unii de felul acestia ii mai auzi zicand ca astfel de oameni care nu le accepta adevarul vor plati la judecata... religia in general si adventismul in particular este in general ceea ce Friedrich Nietzsche numeste "razbunarea sclavilor"). Majoritatea adventistilor (ar fi necinstit din partea mea sa-i bag pe toti in aceeasi oala) nu sunt de felul acesta insa am dat un exemplu extrem ca sa arat cam ce "nuante" are adventismul!

Voi reveni ca sa termin ce am inceput: adica mai trebuie sa descriu modul in care religia (si adventismul in particular) zdrobeste individualismul si omul ca entitate independenta. Nu sunt batran... daca as fi fost batran, nu as fi putut sa ma rup de religie... si nu ar mai fi avut sens sa fac asta. Prin cuvantul "moarte" am vorbit metaforic descriind un intreg univers psihologic care sa prabusit odata cu prabusirea covingerilor adventiste.