[catalin2]

Dar, în afara de aceasta - problema aflării de unde provin toate la origine - nu este de mare ajutor să Îl adaogi pe Dumnezeu ideii de evoluţie. Dificultăţile teoriei rămân, indiferent dacă în spatele ei se află sau nu Dumnezeu.

Filosofia modernă a evoluţiei şi învăţătura ortodoxă se deosebesc nu doar în privinţa înţelegerii trecutului omului, ci şi în privinţa viitorului său. Dacă creaţia este un filament uriaş care evoluează, preschimbându-se în noi specii, atunci ne putem aştepta la evoluţia "supraomului" - despre care vom discuta imediat. Dar, dacă creaţia este alcătuită din făpturi distincte, atunci ne putem aştepta la ceva diferit. Nu ne putem aştepta ca făpturile să se schimbe său să urce de la inferior la superior.

În ce priveşte putinţa preschimbării "genurilor" de creaturi, Sfinţii Părinţi au o învăţătură bine conturată. (Sfinţii Părinţi folosesc cuvântul "fel", după termenul folosit în Cartea Facerii; "specia" este un concept foarte arbitrar şi nu trebuie să-l luăm ca pe o limitare.)
Vom cita, pe scurt, câţiva Sfinţi Părinţi despre acest subiect.

Sfântul Grigorie al Nyssei citează spusele surorii sale Macrina pe patul de moarte, când vorbea chiar despre această problema, împotrivindu-se ideii de preexistenţă şi transmigrare a sufletelor. Ea spune, prin gura Sfântului Grigorie: "Mi se pare că cei ce cred că sufletul rătăceşte în fiinţe cu natură diferită, confundă însuşirile naturii, amestecând şi încurcând lucrurile între ele: iraţionalul cu raţionalul, sensibilul cu insensibilul, care, dacă vin în contact unul cu altul, nu sunt despărţite între ele de nici o ordine firească. Or, să zicem că acelaşi suflet este acum cuvântător şi gânditor, purtând haina trupească corespunzătoare, iar apoi acelaşi suflet alunecă, vârându-se în găuri ca şerpii sau se adună în stoluri ca păsările, sau se face vită de povară, sau carnivor acvatic, sau decade până la treapta de lucru nesimţitor şi face rădăcini, devenind copac şi odrăslind ramuri care cresc, apărând pe ele fie o floare, fie un fruct bun de mâncat, fie unul otrăvitor. Dar aceasta nu este altceva decât a crede că toate sunt la fel şi că în toate câte sunt există o singură fire, topită într-o generalizare confuză şi nedistinctă, de vreme ce nici o proprietate nu desparte corpurile unul de altul." (Sfântul Grigorie al Nyssei, Dialog despre suflet şi înviere). Se vede limpede că Sfinţii Părinţi credeau într-o aranjare ordonată a făpturilor distincte. Nu este vorba, cum ar fi vrut Erasmus Darwin, de un filament unic ce străbate toate fiinţele. Dimpotrivă, sunt firi distincte.

Una dintre lucrările fundamentale ale învăţăturii ortodoxe este Izvorul cunoaşterii, de Sfântul Ioan Damaschin. Această importantă lucrare din veacul al optulea e împărţită în trei părţi. Prima parte se cheamă Capete filosofice; a doua, Despre erezii, în care ni se spune exact ce anume credeau ereticii şi de ce noi nu credem astfel; iar a treia parte este înfătişarea amănunţită a credinţei ortodoxe (sau Dogmatica), una dintre cărţile clasice ale teologiei ortodoxe. În Capetele filosofice Sfântul Ioan începe cu capitole ce tratează probleme precum: "ce este cunoaşterea ?", "ce este filosofia?", "ce este fiinţarea?", "ce este substanţa?", "ce este întâmplarea?", "ce este specia?", "ce este genul?", "ce sunt diferenţele?", "ce sunt proprietăţile, predicatele?". Întreaga filosofie ortodoxă înfăţişată de el se întemeiază pe ideea că realitatea este foarte clar împărţită în diferite fiinţări, fiecare cu propria esenţă, propria fire, şi nici una din ele nu se confundă cu vreo alta. Sfântul Ioan Damaschin voia ca această parte să fie citită, iar filosofia ei înţeleasă, înainte de citirea cărţii sale despre teologia ortodoxă, înfătişarea amănunţită a credinţei ortodoxe.