Citat:
|
În prealabil postat de primus
imi place forumul asta, am gasit lucruri interesante si raspunsuri la unele probleme. de multe ori insa intru pe un topic, cum e si asta, la care nu stii ce sa faci mai intii: sa plingi sau sa rizi?
de ce spun asta: citind un astfel de topic, ma simt ca intr-un roman de kafka (in sensul ca nu pot sa cred ca asa ceva poate fi adevarat, ca se poate petrece in realitate).
cum sa te sinucizi pentru ca ai picat un examen? daca pentru un obstacol atit de mic ai fi dispus sa renunti LA VIATA, atunci cind te vei lovi in viata de probleme si mai mari, ce vei face?
eu nu inteleg oamenii care la primul pas gresit se gindesc sa renunte, temporar sau definitiv (definitiv, in sensul de sinucidere).
din punctul meu de vedere, sinuciderea nu poate fi acceptat decit din motive de onoare (in cazul unui razboi pierdut, pentru a nu cadea in miinile dusmanului etc).
|
Dragul meu prieten! Viata noastra pe pamant este intr-adevar un dar minunat, un dar de la Dumnezeu. Cred ca ne este data sa ne bucuram de ea si sa-l slavim pe Dumnezeu, dar mai ales sa ne pregatim pentru cealalta viata, cea vesnica. In Sfanta Scriptura citim sa orice pacat se iarta in afara de cel impotriva Sfantului Duh. Sinuciderea este un pacat impotriva Sfantului Duh. Nu crezi oare ca a te sinucide pentru ca ai pierdut un razboi este tot un astfel de pacat, care nu se iarta? Surprindem oare o urma de mandrie in acest gest, o alta viclenie a vrajmasului?