[Decebal]

II. Obiectul proiectului de lege este, potrivit iniţiatorilor săi, reglementarea statutului juridic şi drepturilor minorităţilor naţionale din România. (art.1)

În opinia noastră, autorii configurează viitorul statut al minorităţilor etnice din România pe câteva paliere dominante: reglementarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor etnice ca drepturi colective; teritorialitatea, ca element fundamental al exercitării drepturilor colective; delegarea competenţelor autorităţilor statului (la nivel central şi local) către organe alese pe criterii etnice.

Primele doua elemente generează percepţia că proiectul de lege are drept scop reglementarea statutului minorităţii maghiare în zonele în care aceasta este majoritară sau are o pondere importantă şi mai puţin de a reglementa cadrul naţional al “problemei”. Estimăm că această percepţie este determinată îndeosebi de importanţa teritoriului în redactarea dispoziţiilor referitoare la utilizarea limbii în administraţie şi învăţământ, „autonomia culturală” şi organele de exercitare a acesteia.

Zona studiată de noi este una foarte sensibilă din acest punct de vedere. Raportul numeric dintre majoritate şi minoritate este clar inversat în aria Harghita-Covasna. Regiunea are un profil istoric şi cultural aparte, în bună parte „construit”, „metaforizat” recent; din punct de vedere al structurii populaţiei, în judeţul Harghita ponderea populaţiei româneşti este de 14,6% iar în Covasna de 23,28%. Comunitatea românească din zona Harghita-Covasna, minoritară numeric, este obligată, prin natura situaţiei sociale în care se găseşte, să îşi asume profilul multietnic al zonei; una dintre consecinţe este aceea ca românii din această zonă se simt asimilaţi de catre populaţia maghiară. Percepţia dominantă pare sa fie aceea ca statul roman nu sprijină comunitatea romanească din zonă, principalul pericol fiind acela al pierderii identităţii. În opinia respondenţilor de etnie română principalele argumente în sprijinul ideii “abandonării acestei zone de către stat” sînt modul defectuos de organizare şi funcţionare a învăţământului, lipsa de sprijin pentru viaţa culturală, degradarea simbolurilor romăneşti, aspectul sărăcăcios şi formal al sărbătorilor naţionale precum şi statutul periferic al utilizării limbii române în administraţie. Pe acest fond, una dintre notele dominante ale discursului respondenţilor etnici români este migrarea către alte zone.

Chestiunea statutului minorităţilor naţionale având în această zonă conotaţii atât istorice cât şi teritoriale, comunitatea românească locală tinde să perceapă legea statutului ca “oficializare a părăsirii zonei” de către Bucureşti. Ideea “autonomiei culturale” este percepută de către populaţia românească ca autonomie teritorială şi politică; pe fondul lipsei suportului statului român şi al “aproximărilor mediatice” referitoare la legea statutului, reacţia românilor din zonă este una de nelinişte şi îngrijorare.

Pe lângă factorii enumeraţi mai sus, aceste reacţii sunt generate, în opinia noastră, şi de faptul că nu există o dezbatere publică consistentă asupra proiectului de lege; credem că această dezbatere este necesară îndeosebi pentru a armoniza aşteptările comunităţilor din zonele cu populaţie multietnică.

Pe de altă parte, această dezbatere este cu atât mai necesară cu cât, după părerea noastră, filosofia proiectului de lege este discordantă atât cu practica şi recomandările europene cât şi cu Constituţia României. Astfel, politica promovată de Uniunea Europeană se bazează în primul rând pe protecţia culturii şi a limbilor populaţiilor minoritare; există o evitare constantă a termenului “naţional” în formulările din diferitele acte elaborate la nivelul organismelor Uniunii Europene, drepturile persoanelor care aparţin minorităţilor etnice nefiind reglementate în termeni colectivi. În mod evident, abordarea autorilor proiectului analizat este fundamental diferită: deşi uneori sunt folosite sintagme precum “persoanele aparţinând minorităţilor naţionale” (art.4, al.1), intenţia autorilor proiectului este de a reglementa drepturile colective ale minorităţilor etnice concentrate in anumite zone.

Principalul argument consta in modul in care este construit articolul 13 din proiectul de lege. La prima vedere scopul acestui articol este de a recunoaşte şi garanta dreptul “minorităţilor naţionale” de a trăi pe teritoriul României (în formularea proiectului “…de a trăi liber pe pământul natal”) (art13, al.1). Potrivit al.3 art.13, “Este interzisă modificarea limitelor unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv a circumscripţiilor electorale în defavoarea ponderii minorităţilor naţionale care locuiesc în mod tradiţional în acestea”. Cum suveranitatea statului român nu poate fi limitată această teză este, în mod evident, ireconciliabilă cu dispoziţiile Constituţiei. Pe de altă parte trebuie subliniat faptul că “locuirea în mod tradiţional” în anumite zone nu este nicidecum o caracteristică a tuturor minorităţilor etnice din România; în cazul anumitor “minorităţi naţionale” putem observa o concentrare ridicată a locuirii în anumite zone, însoţită de o anumită vechime a locuirii (cazul cel mai sugestiv este cel al minorităţii maghiare); în alte cazuri, cum este cel al comunităţii roma, constatăm o dispersare ridicată a locuirii (îndeosebi în mediul urban) şi o scăzută importanţă a “locuirii tradiţionale” în anumite zone. Preluând un text constituţional, chiar autorii proiectului stipulează în art.7 că “Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi sunt îndreptăţite fără nici o discriminare la protecţia egală a acesteia”. Diferenţele dintre “minorităţile naţionale” în privinţa dispunerii şi densităţii locuirii pe teritoriul României fac inaplicabil acest principiu, formulat chiar de către autorii proiectului. Credem că reglementarea legală trebuie să urmărească acele caracteristici comune tuturor beneficiarilor legii şi nu elemente specifice doar unora dintre aceştia.

sursa: http://www.forumharghitacovasna.ro/n...minoritati.pdf
http://www.ziaristionline.ro/2011/04...gariei-studiu/