Citat:
În prealabil postat de Eugen7
Completarea este pertinenta si binevenita, frate Mos-Neagu. Sunt intru totul de acord.
Astfel adaug: "fericit nu este cel care are nevoie de cat mai multe (lucruri lumesti), ci cel care are nevoie de cat mai putine (evident lucruri pieritoare lumesti)"... caci fericit este cel care inseteasza si flamanzeste de Hristos Iisus, de harul Duhului Sfant... si constientizeaza ca niciodata nu se va satura de Hristos Iisus, de harul Duhului Sfant, de conlucrarea fireasca datatoare de viata cu harul lui Dumnezeu.
"Inima" omului tanjeste dupa comoara caci ea nu poate sta "goala"... si cu cat sunt in ea mai multe leagaturi de "cele lumesti" si se "umple" de asa ceva... cu atat "legaturile" duhovnicesti "nu mai au loc" in inima. Evident ca si reciproca este valabila, cu cat cautam legatura fireasca cu Dumnezeu, conclucrarea fireasca cu harul Duhului sfant afirmand din ce in ce mai mult "nu mai traiesc eu ci Hristos traieste in mine" (Galateni) cu atat inima se umple de comoara hristica... si legaturile patimase cu cele lumesti care promit o placere mincinoasa si o nemurire mincionoasa nu mai au loc in inima noastra, care se deprinde (nicidecum desprinde) cu placerile ontologice firesti: duhovnicesti, sufletesti spirituale si trupesti (placerea fireasca de a manca, placerea fireasca trupeasca in cadrul casatoriei...) precum o albina care culege nectarul florilor (atat cat trebuie si nu peste masura) pentru miere... Sa ne ajute Domnul Iisus Hristos sa facem si noi mierea cea duhovniceasca care este conclurarea fireasca cu harul Duhului Sfant.
Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.
|
"Fericirea" folositoare, ne-o da Dumnezeu pe nesimtite. E de-ajuns un gand curat, un oftat melancolic, o dorinta nevinovata. Este verificat acest lucru de foarte multe ori in viata mea. Asa a aparut casatoria, asa a aparut o casa a noastra, asa au aparut copiii, prietenii sinceri, etc. Nu la fel de usor apar fericirile vinovate si nefolositoare. Dumnezeu ne pune tot felul de piedici, ne trimite "telegrame", ne pune sub ochi lectii dupa lectii, tot sa intelegem ca suntem pe cai gresite. Dar obsesiile noastre bolnave, insistentele noastre, lipsa noastra de maturitate Il intristeaza pe Dumnezeu, care cedeaza in felul Lui si ne lasa sa savarsim cine stie ce pacat. Chiar si atunci, in dragostea Lui cea mare, ne mai da o lectie, doar-doar ni se lumineaza mintea. Uneori acest lucru se petrece, dar de cele mai multe ori, nu.
Cred ca despre fericire, ar trebui sa vorbeasca un sihastru al pustiului, care a deprins demult rugaciunea inimii. Nu ma indoiesc ca, din cei de pe-aici, unii au primit din cand in cand cate o farama din acea fericire despre care vorbesc. Si desi dureaza cateva clipe, se identifica in cautarile tale cu esenta vietii. Astfel o doresti mereu, tanjesti dupa ea si nu stii cum sa faci sa o simti din nou... Ea poate sa reapara cine stie cand, daca Dumnezeu vrea, sau sa nu mai reapara niciodata, fiindca nu esti indeajuns de vrednic. Dar cand auzim de sihastri care raman cate trei ore in extaz, cred ca putem sa ne facem o idee despre mila lui Dumnezeu si ostenelile omului...