Dar noi cei care ne-am nascut intr-o anumita religie, mai putem fi considerati "schismatici" de catre cei de alte religii? Cel putin cei care nu ne-am schimbat religia de buna voie pe timpul vietii? Sau care n-am gasit nici un argument temeinic, teologic, ca sa o facem? Nu cei care si-au schimbat religia pe motiv ca aveau mai aproape de casa o alta biserica, si pe deasupra era si mai confortabila, mai permisiva, mai moderna, etc... Sau pe motiv ca "altii" nu traumatizeaza asa rau copilul la botez, sa-l dezbrace si sa-l vare intr-un cazan cu apa - nu va mirati, am auzit-o si pe asta.
Totusi ideea cu acel "duh schismatic" imi place foarte mult, explica (justifica) multe lucruri pe care nu mi le explicam altfel. De exemplu imi explica de ce atunci cand sunt convinsa ca am dreptate intr-o privinta, altcineva tine cu tot dinadinsul sa-mi demonstreze ca nu am, chiar daca nu are argumente care sa ma convinga. Pana acum lucrul asta ma macina pe interior si facea sa ma indoiesc de propriile convingeri, pana si de cele de bun simt. Acum parca admit ideea ca se poate ca pur si simplu unii chiar asta vor.
Poate ca acesta e raspunsul si marele vinovat si in cazul care se discuta la subiectul legat de razboiul duhovnicesc in casnicie. Poate ca nu sotii sunt de vina ca unul e mai credincios si altul nu, ci acest spirit destabilizator ii face sa remarce diferentele dintre ei si nu asemanarile, cauzele comune, care i-au legat.
|