Raoul, eu nu pot înţelege felul ăsta de a-L iubi şi apăra pe Hristos, socotindu-L o victimă a celor care L-au răstignit şi deplângându-L. E greşită atitudinea asta pentru că Îi neagă jertfa de bunăvoie. El n-a fost ucis, ci S-a adus pe Sine jertfă, împlinind voia Tatălui. Putea foarte bine să evite crucea, aminteşte-ţi ce i-a răspuns lui Petru, care vroia să-L abată de la suferinţă.

De plâns nu e Hristos, ci noi şi cei care L-au răstignit, după cum singur a spus când urca pe Golgota cu crucea în spate („Nu mă plângeţi pe Mine, ci pe voi înşivă”). De altfel nu doar evreii L-au răstignit, ci noi toţi, cu păcatele noastre, fără de care n-ar fi trebuit să poarte Crucea.

Şi cum să nu-i ierte pe cei care L-au răstignit, dacă îi iartă pe toţi? Sau ce Dumnezeu este acela care, dându-Şi viaţa pentru oameni, nu-i cuprinde pe toţi în mila şi dragostea Sa? Oare nu e dragostea Lui desăvârşită, atotcuprinzătoare? Nu răsare El soarele şi peste buni şi peste răi?

P.S. Dacă El ne-a învăţat să ne iubim vrăjmaşii, este, oare, posibil, ca El însuşi să n-o fi făcut?