[cristiboss56]

În prealabil postat de Eugen7

Iata doua filme exceptionale (care desi la prima vedere par antagonice de fapt se completeaza unul pe celalat... in ceea ce priveste "originea speciilor" si crearea omului, caci toata creatia este hristocentrica):

Cum apar speciile...
http://www.youtube.com/watch?v=-a6Pe...eature=related
"Priviti mai profund" si veti intelege (cu ajutorul harului lui Dumnezeu) "un pic din taina creatiei"... asociati "norisorii personalizati" cu natura (universul, evident impersonal) creat de Creator, care face voia Creatorului: hristocentrismul.

Aborigenii din jungla amazoniana: prima intalnire cu "omul modern" "civilizat".
http://www.youtube.com/watch?v=xd0I1...eature=related
Consider ca acest film confirma afrimatia invataturii filocalice: "omul este animal indumenzeit".

De asemenea "nu reusesc" sa imi dau seama daca acesti oameni aborigeni (evident ca nu toti ci doar unii dintre ei) care traiesc in armonie (naturaletea dragostei) unii cu altii, cu natura, sunt "urmasii" lui Adam (inainte de cadere sau dupa cadere)... sau sunt "parintii trupesti" ai lui Adam?
Sigur insa putem "vedea" in ei si in noi ca suntem dupa chipul pecetii, prototipul omului: Iisus Hristos. Atat ei cat si noi putem fi botezati in numele Sfintei Treimi... putem fi hristificati, sfintiti, indumnezeiti in har (harul Duhului Sfant).
Fara Hristos Iisus (Sfanta Sa Biserica, Sfintele Taine, Sfanta Traditie)... atat ei cat si noi suntem nimic (parf si cenusa... nimic). Sa se milostiveaca Dumnezeu de noi si sa ne ajute cu harul Sau sa intelegem atat cat ne este noua cu putinta aceste "taine"...

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiaca Domnul Iisus Hristos.

P.S. Editarea ulterioara a avut ca scop corectarea link-urilor.

Sau cum ateismul modern şi-a aflat întruchiparea, de neîntrecut, în materialismul evoluţionist
Zis-a cel nebun întru inima sa: Nu este Dumnezeu! Stricatu-s-au şi urîţi s-au făcut întru meşteşuguri. Nu este cel ce face bunătate, nu este pînă la unul! Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, ca să vadă de este cel ce înţelege sau cel ce caută pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, împreună-netrebnici s-au făcut! Nu este cel ce face bunătate, nu este pînă la unul!” (Psalmul 13:1-3). Stihuri pe care Fericitul Teodorit al Chirului (veacul al 4-lea) le tîlcuieşte aşa: ]

]„Temelie şi rădăcină a păgînătăţii este viaţa cea stricată, pentru că ei, dîndu-se pe sine la desfrînare şi la viaţă de fiară, au scos din minte pomenirea lui Dumnezeu: unii, lepădîndu-se de Dumnezeu cu totul şi hotărînd că nu este nicidecum Dumnezeu, ci numai un nume deşert rînduit peste nici o fiinţă; alţii, numindu-i Ťdumnezeiť pe cei ce nu sînt şi împingîndu-L în lături pe Cel ce singur este Dumnezeu cu adevărat; iar alţii, făcîndu-şi socoteala că este Dumnezeu, dar dovedind şi arătînd că nu poartă grija celor de pe pămînt şi nu priveşte nicicum la cele omeneşti.
Deci toţi împreună s-au abătut într-o socoteală lepădătoare de Dumnezeu, dar nu îndrăzneau să zică aceasta cu gura şi să se lepede cu buzele, căci gîndurile fireşti îi povăţuiau către mărturisirea cunoştinţei lui Dumnezeu. Cu inima se încredinţau însă pe sine, făcîndu-se cu adevărat fără de minte şi înnebunindu-se, că Acesta nu este Dumnezeu întru totul.
Iar mustrare a gîndului lor fără de Dumnezeu erau cele lucrate de dînşii, pentru că din rod se cunoaşte pomul. Drept aceea, cu înseşi faptele şi cu toată viaţa lor şi-au stricat sufletul, dîndu-se cu trupul la toată stricăciunea, încît şi bărbaţii se înnebuneau asupra bărbaţilor. Şi se stricau pe sine cu toate lucrările cele fără de lege şi cu fapte ce nu-s vrednice de grăit şi urîţi erau pentru dînsele. Cum nu ar fi prea-arătat aşadar - măcar de ar fi şi scris cu cuvîntul deasupra loru-şi nenumăraţi Ťdumnezeiť, măcar de ar fi şi zis cu buzele că-L ştiu şi că-L mărturisesc pe Dumnezeul cel peste toate - că întru inima lor, adică în mintea lor, nu era nici o înţelegere adevărată pentru Dumnezeu? Într-acest chip era toată viaţa mai înainte de venirea Mîntuitorului nostru. Iar „nebun” s-a numit, prea-adevărat şi prea-fireşte, cel lepădat de Dumnezeu. Căci, dacă frica lui Dumnezeu este începătura înţelepciunii, apoi nefrica şi lepădarea vor fi împotrivnice înţelepciunii” (

Asta vor să facă şi acum, să-i întoarcă pe cei botezaţi la acea vieţuire drăcească. Ateismul străbate întreaga materie a aşa-ziselor „cunoştinţe” ce se vîră silnic în minţile şcolarilor, de la „grădi” şi pînă la Universitate. (Că nu e vorba de nici un fel de cunoştinţe în adevăratul înţeles al cuvîntului se va vedea la timpul potrivit.) Să nu vă închipuiţi însă că „procesul instructiv-educativ” lasă deoparte celelalte păcate de moarte. Nicidecum! Nu scapă din vedere nici unul, le „cultivă” pe toate, ca un grădinar iscusit, ce are în serele sale şi flori timpurii, şi flori tîrzii. Dar ateismul e îngrijit cu osebită luare-aminte, pentru că Statul - a cărui instituţie de căpătîi e Şcoala - Statul deci este ateu înainte de a fi păgîn, sau iubitor de argint, sau slujitor al pîntecelui, sau ce mai vreţi, măcar că e şi toate acestea.
De aceea, şcoala are datoria să producă cetăţeni în primul rînd atei, şi abia după aceea curvari, prea-curvari, îndrăciţi cu pîntecele, iubitori de argint, iubitori de odihnă trupească şi de slavă deşartă! De fapt, ateismul hrăneşte toate celelalte patimi, căci, dacă nu e Dumnezeu, atunci nu e nici păcat, şi omul poate să facă orice.
Ateismul modern şi-a aflat întruchiparea, de neîntrecut, în materialismul evoluţionist. „Filosofia” acestuia se mărgineşte la doar două dogme: prima, că nu există decît materie; iar a doua, că această materie evoluează de la formele cele mai simple către cele mai complexe.