[cristiboss56]

De pildă, în manualele de chimie citim:
„Trăim înconjuraţi de obiecte şi de fiinţe pe care le observăm şi le cunoaştem cu ajutorul simţurilor noastre. Acestea se deosebesc între ele (au formă, culoare, gust, miros, dimensiuni, masă diferite), dar au o trăsătură comună; sînt alcătuite din materie.

. Materia. Universul se compune din materie, denumire provenită de la cuvîntul latin materia, care înseamnă lemn sau alt material. […] Atomii s-au născut în primele clipe ale Universului şi se formează şi acum în stele. Materia şi energia sînt inseparabile”

Şi:

„Tot ce se află în întregul univers este materie”

Scurt! Aşadar, materia există dintotdeauna şi e nemuritoare. Apoi - ne spune dogma evoluţionistă - în timp şi din întîmplare, ea a luat forme tot mai complexe, ajungînd la înfăţişarea lumii de azi. Precum băgăm de seamă, acesta e ateismul cel mai curat cu putinţă, căci nu mai păstrează în anti-teologia sa nici măcar umbra vreunui dumnezeu personal (cum făceau deiştii), măcar că nu poate ocoli credinţa în materia însăşi, în întîmplare, în necesitate, în progres şi în numeroşi alţi idoli - cum se va arăta mai la vale.
Oricine vede că „filosofia lumii ca joc «întîmplător» al atomilor, care şi ei au luat fiinţă «întîmplător», este satisfăcătoare doar pentru minţile cele mai mărginite şi debile”. În ciuda acestui fapt, toată gîndirea lumii de azi - fie că îi avem în vedere pe necredincioşi, pe păgîni, pe eretici sau pe cei mai mulţi dintre Ortodocşi - şade neclintit pe piatra vîrtoasă a superstiţiei materialismului evoluţionist, ajuns temelie a „ştiinţelor” după publicarea cărţii lui Charles Darwin Originea speciilor, şi de întreaga şcoală care s-a zidit asupra ei. Aceasta este plămada care, de un veac şi mai bine, dospeşte întregul aluat al „ştiinţelor” omeneşti, care întemeiază şi îndreptăţeşte programul de împătimire pus în practică de către şcoală: de la împătimirea minţii (trufie, slavă deşartă, mînie, tristeţe), pînă la împătimirea trupului (trîndăvie, curvie, slujirea pîntecelui, iubirea de argint).
Pînă la ivirea acestei credinţe în evoluţia materiei, patimile nu au putut fi arătate niciodată ca lucruri fireşti şi - cu atît mai puţin! - nu au putut fi impuse ca scop al educaţiei! Dar evoluţionismul, desfiinţînd convingerea în statornicia lumii, aruncă totul în relativ, în deşertăciune, şi atunci păcatul, nebunia, fărădelegea ajung a fi îngăduite, ba chiar necesare, ca „trepte” ale „devenirii”.
Am spus că materialismul evoluţionist al lui Darwin nu ţine de „ştiinţă”, aşa cum strigă el din toate puterile, ci de superstiţie şi de credinţă! Este chiar credinţa cea mai „curată”, căci nu se sprijină pe vreo descoperire sau minune, aşa cum se întîmplă în cazul creştinismului şi al „religiilor”, „religii” care au şi ele arătările şi „minunile” lor drăceşti. În legătură cu aceasta, „merită observat că Darwin nu era un savant format în sensul modern - zice Părintele Seraphim Rose. Darwin era un student teolog apostat, a cărui singură diplomă era în teologie” (Şi mason - se înţelege de la sine - din tată în fiu.) Iar ca să arătăm adevărul pînă la capăt, trebuie să spunem că „teoria evoluţiei a fost propusă mai întîi de către bunicul lui Charles Darwin, Erasmus, în 1784” . Francmasonul Erasmus era, pe deasupra, unul dintre întemeietorii „Societăţii Lunare”, ai cărei membrii erau revoluţionari. De unde se vede limpede ceea ce nu mai trebuia căutat: că „ateismul” este de fapt una din formele cele mai ascunse ale satanismului.