[cristiboss56]

Asta e ştiinţa - ce să-i faci! - unul spune una, altul alta. Nu mai ştiu, tîlharii, ce să scornească, numai să şteargă odată şi ultima amintire a adevărului! Pentru că nu izbutesc să nimicească Biblia, o îngroapă sub muntele acesta de gunoi şi bălegar numit „ştiinţă” şi „cultură”. Care e adevărul? Din iconomie dumnezeiască, uriaşele şopîrle numite „dinozauri” nu s-au mai înmulţit după Potop, atunci cînd lumea şi-a schimbat în mare parte înfăţişarea. Pînă şi manualul de muzică ne îndeamnă în bătaie de joc: „Audiaţi «Fosile», din suita «Carnavalul animalelor», de Saint-Saens” ). Şi ni se arată o caricatură: schelet vesel de dinozaur, cîntînd la ţambal, altfel spus - moartea veselă. (Ce e „carnavalul animalelor”, vedem în „Vămile văzduhului” şi în alte descoperiri despre iad.)
În privinţa „datării cu Carbon 14” (porecla „izotopului” radioactiv), mai trebuie spus că radioactivitatea lui nu scade uniform şi deci, practic, metoda nu e bună de nimic. Astfel, s-a calculat după acest procedeu vîrsta unei roci vulcanice despre care se ştia sigur că are vreo sută şi ceva de ani. „Ceasul radioactiv” i-a dat o vîrstă cuprinsă între cîteva mii şi cîteva milioane de ani! Negreşit că întreaga poveste e o amăgire, care abate luarea-aminte de la adevăr. Cercetarea „fosilelor” nu e de nici un folos, fireşte, căci: „arhiva fosiliferă a lumii nu e mărturia celor Şase Zile, ci a istoriei lumii stricăcioase de după Facere. Cele Şase Zile sînt dincolo de observaţia şi măsurătoarea ştiinţifică, fiind de un alt tip decît lucrurile pe care le măsoară ştiinţa” Cît despre resturile omeneşti „fosilizate”, cu acestea abia are să se întîmple ceva nevisat de „ştiinţa” oarbă a omului, în acea înfricoşată zi a celei de a Doua Veniri a Mîntuitorului Hristos, aşa cum citim la Proorocul Iezechil, care zice: „Fost-a mîna Domnului peste mine, şi m-a dus Domnul cu Duhul şi m-a aşezat în mijlocul unui cîmp plin de oase omeneşti. Şi m-a purtat împrejurul lor; dar iată oasele acestea erau foarte multe pe faţa pămîntului şi uscate de tot. Şi mi-a zis Domnul: «Fiul omului, vor învia oasele acestea?» Iar eu am zis: «Dumnezeule, numai Tu ştii aceasta.» Domnul însă mi-a zis: «Prooroceşte asupra oaselor acestora şi le spune: Oase uscate, ascultaţi cuvîntul Domnului! Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu oaselor acestora: Iată, Eu voi face să intre în voi duh şi veţi învia. Voi pune pe voi vine, şi carne va creşte pe voi; vă voi acoperi cu piele, voi face să intre în voi duh şi veţi învia şi veţi şti că Eu sînt Domnul.»
Proorocit-am deci cum mi se poruncise. Şi, cînd am proorocit, iată s-a făcut un vuiet şi o mişcare şi oasele au început să se apropie, fiecare os la încheietura sa. Şi am privit şi eu şi iată erau pe ele vine, şi crescuse carne şi pielea le acoperea pe deasupra, iar duh nu era în ele. Atunci mi-a zis Domnul: «Fiul omului, prooroceşte Duhului, prooroceşte şi spune Duhului: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Duhule, vino din cele patru vînturi şi suflă peste morţii aceştia, şi vor învia!» Deci am proorocit eu cum mi se poruncise, şi a intrat în ei Duhul şi au înviat, şi mulţime multă foarte de oameni s-au ridicat pe picioarele lor” (Iezechil 37:1-10).
Ei bine, gîndiţi-vă acum la ce vor simţi darwinienii şi darwinienele atunci cînd, auzind trîmbiţa Arhanghelului, oamenii de Neanderthal şi celelalte rămăşite omeneşti amestecate printre ciolane de gorilă, se vor scula din vitrinele muzeelor şi le vor cere socoteală pentru toate batjocurile îndurate pe „altarul” nebunei ştiinţe a omului necredincios.
O altă „probă” că straturile geologice au vîrste fantastice sînt depozitele de roci sedimentare, care - spun darwiniştii - au nevoie de milioane de ani pentru a se forma. De ce? Pentru că aşa vor ei! Să luăm aminte:
„Roci sedimentare sînt cele formate prin acumularea resturilor vegetale şi animale, urmată de transformarea lor la temperaturi şi presiuni ridicate. Spre exemplu, calcarul s-a format din acumularea scheletelor şi cochiliilor calcaroase ale organismelor marine”
La fel, „cărbunii de pămînt sînt roci care se găsesc în subsol, unde s-au format în urmă cu milioane de ani. Pe atunci pămîntul era acoperit cu păduri întinse, formate din arbori uriaşi. Cu timpul, scoarţa pămîntului, în anumite locuri, s-a scufundat împreună cu pădurile uriaşe. Straturile scufundate au fost acoperite de mîl şi apă. Datorită lipsei de aer, arborii s-au carbonizat. Transformarea lemnului în cărbune a durat mii de ani” . „De asemenea, petrolul este o rocă sedimentară lichidă” . „Cum a luat naştere petrolul? Petrolul a luat naştere din resturile grase ale animalelor care au trăi cu mii de ani în urmă în ape. Animalele moarte au fost acoperite de mîl şi de nisip. Din cauza lipsei de aer, a presiunii şi temperaturii ridicate, s-au schimbat, transformîndu-se într-un lichid negru, gros, lipicios şi gras - petrolul” Este o minciună de la un capăt la celălalt, după cum notează şi părintele Serafim Rose: „Avem dovada că petrolul, cărbunele şi alte lucruri similare se pot forma într-un timp extrem de scurt - cîteva zile sau săptămîni”. La care adaugă: „Însăşi formarea fosilelor pledează mai curînd în favoarea unei catastrofe” . Aşa e, negreşit! Altfel, de unde cantitatea neînchipuit de mare a lemnului şi a trupurilor animale adunate deodată pe toată faţa pămîntului? De altfel, şi darwiniştii sînt siliţi să vorbească de acele „scufundări” ale pămîntului, cataclisme născocite doar pentru a nu recunoaşte Potopul de acum 5 000 de ani.
Toate aceste complicaţii ar fi fost de prisos dacă s-ar fi descoperit urmele vreunei făpturi care să facă trecerea de la o specie la alta. De altfel, în anti-Biblia sa, Originea speciilor, antihristul Darwin recunoaşte el însuşi că teoria pe care a închipuit-o este şi va rămîne doar o presupunere pînă în clipa în care se va găsi cel puţin o „verigă lipsă” a lanţului evolutiv, o specie intermediară oarecare, şi, mai ales aceea care s-ar fi aflat între om şi maimuţă. La drept vorbind, venerabilul era chiar îngrijorat că această singură dovadă necesară întîrzia să iasă la lumină, şi deplîngea puţinătatea săpăturilor.
Între timp, ucenicii săi, bieţi înşelaţi îndrăciţi, au săpat nebuneşte pămîntul şi, fireşte, n-au aflat ceea ce căutau. Cuviosul Părintele nostru Serafim ne aminteşte: „Nu s-a găsit niciodată o «specie intermediară». În afară de falsuri, bineînţeles” . Şi urmează: „«Omul de Neanderthal» este pur şi simplu «Homo sapiens», nedeosebindu-se de oamenii moderni mai mult decît se deosebesc aceştia între ei, fiind o varietate în lăuntrul unui fel anume sau al unei specii. Vă rog să observaţi că ilustraţiile cu «omul de Neandethal» sînt invenţia artiştilor cu idei preconcepute despre cum trebuie să fi arătat «omul primitiv», întemeiate pe filosofia evoluţionistă! [...] Acelaşi lucru e valabil şi în cazul lui «Homo erectus». În privinţa «Australopitecului», s-a arătat că e o maimuţă dispărută”
Pentru că se fac a lucra în cadrele ştiinţei experimentale, evoluţioniştii au produs şi „dovezi” fabricate, adică au împerecheat bucăţele de schelet omenesc cu resturi de maimuţe, şi apoi au pus desenatorii şi sculptorii să facă „reconstituirea”. Astfel, „omul de Pildown” - o ţeastă de om, căreia i s-a lipit o falcă de maimuţoi - a fost poate cea mai vestită „verigă intermediară”, pînă ce tîlhăria a fost dată în fapt. Apoi, „omul de China”, care, după o scurtă glorie, a fost ascuns şi „uitat”, fără nici o lămurire. La fel, celebra „Lucy” e un schelet de maimuţă cu picioare de om, în care nu crede decît „părintele” ei şi, poate, cîţiva sectanţi iniţiaţi. Batjocura a atins desăvîrşirea cu „Omul de Nebraska”, refăcut în întregime, cu familie cu tot, după un singur dinte de… porc.